S******** I* I***
InculpatB****** I*****
Parte civilăÎn baza art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b şi d Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul SZIJJARTO IOAN, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Gherla, recidivist, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat. În baza art. 399, alin. 1 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpat prin Încheierea penală nr. 1420/10.11.2015 a Judecătoriei Baia Mare, în dosar nr. 9443/182/2015. În baza art. 72, alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 10.11.2015 la zi. În baza art. 397, alin. 1 şi art. 25, alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Boţocan Ionela şi obligă inculpatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de daune materiale către această parte civilă. În baza art. 274, alin. 1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu av. Anicăi Răzvan, în cuantum total de 520 lei, care a asigurat asistenţa juridică a inculpatului în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.02.2016.
Hotarare 253/2016 din 17.02.2016pentru administrare probe testimoniale
Incheiere de sedinta din 27.01.2016LA CEREREA INCULPATULUI, PENTRU A I SE DA POSIBILITATEA DISCUTĂRII DESPRE O EVENTUALĂ ÎMPĂCARE CU PARTEA CIVILĂ
Incheiere de sedinta din 13.01.2016cONSTATĂ LEGALITATEA SESIZĂRII INSTANŢEI. DISPUNE ÎNCEPEREA JUDECĂŢII FIXEAZĂ TERMEN DE JUDECATĂ LA DATA DE 13.01.2016 În baza art. 362 Cod procedură penală, raportat la art. 208 Cod procedură penală şi art. 207, alin. 4 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul SZIJJARTO IOAN, recidivist, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b şi d Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Gherla, măsură dispusă prin Încheierea penală nr. 1420/10.11.2015 a Judecătorului de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Judecătoriei Baia Mare, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 59/UP/10.11.2015, pe care o menţine pentru următoarele 60 de zile. Respinge cererile de revocare a măsurii arestării preventive şi de înlocuire a acesteia cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, formulate de inculpat şi apărătorul acestuia. În baza art. 275, alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.12.2015.
Incheiere camera preliminara din 21.12.2015