D**** C***
CreditorS* N***** A*** S**
DebitorS********* R****************** S***
LichidatorAprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar R. L. SPRL în cadrul procedurii simplificate a falimentului privind pe debitoarea N. A.Dispune închiderea procedurii simplificate a falimentului debitoarei N. A. S.R.L.Dispune radierea debitoarei N. A. S.R.L. din evidenţele O. R. C. C.Dispune notificarea prezentei sentinţe D. G. F. P. C. şi O. R. C. Cluj.Descarcă pe lichidatorul judiciar de îndatoriri şi responsabilităţi.Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, cu depunerea apelului la Tribunalul Specializat Cluj.Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.04.2017.
Hotarare 800/2017 din 28.04.2017Amână cauza pentru a da posibilitatea lichidatorului judiciar să întocmească raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi planul de distribuire, să le comunice în mod legal, să urmărească dacă nu se înregistrează contestaţii împotriva acestora, ipoteză în care să procedeze în mod subsecvent la întocmirea raportului final.
Incheiere de sedinta din 24.02.2017Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 24 februarie 2017, sala 249, ora 8,00.
Incheiere de sedinta din 21.10.2016Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată anterior fixat în acest dosar din 19.10.2016 în 7.10.2016, sala 249, ora 8,00, la completul Nou Falimente 10, pentru când se vor cita toate părţile prin B.P.I.
din 16.09.2016in vederea solutionarii cererii de antrenare a raspunderii personale materiale
Incheiere de sedinta din 14.04.2016Amana cauza pt. 14.04.2016.
Incheiere de sedinta din 14.01.2016Admite cererea formulata de administratorul judiciar SRL SPRL. Dispuine intrarea in faliment în procedura simplificata a debitoarei SC N A SRL si confirma in calitate de lichidator judiciar pe S RL SPRL, care va indeplini atributiile prevazute de art. 64 din Legea nr. 85/2014. Dispune dizolvarea debitoarei SC N A SRL. Dispune ridicarea dreptului de administrare a debitoarei. Dispune notificarea de catre lichidator a intrarii in faliment tuturor creditorilor notificati conform art. 99 din Legea nr. 85/2006, debitoarei si ORC Cluj pentru efectuarea mentiunii, precum si aducerea la indeplinire a prevederilor art. 147 alin. 2 din Legea nr. 85/2014.Constata fixat termen pentru exeminarea stadiului procedurii pentru data de 14.01.2016, sala 249, ora 11,00. Cu drept de apel in termen de 7 zile de la comunicare, care se va depune la TRibunalul Specializat Cluj. Pronuntata in sedinta publica din data de 10.12.2015.
Hotarare 3431/2015 din 10.12.2015Admite cererea creditoarei D.G. F. P. C.N., având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei SC N.A.şi, în consecinţă:Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei SC N.A.SRL.Desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu S.R.-L..S.P.R.L., care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, instrumentând prezenta procedură de insolvenţă până la eventuala sa confirmare sau schimbare, în condiţiile Legii nr. 85/2014.Stabileşte în favoarea administratorului judiciar provizoriu un onorariu provizoriu lunar de 800 lei + eventual TVA, plafonat la suma de 3.000 lei + eventual TVA în ipoteza prevăzută de art. 89 alin. 1 lit. a din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă.Dispune desemnarea administratorului special în vederea reprezentării intereselor asociaţilor.Dispune ridicarea dreptului administratorului statutar V.V.N. de a administra debitoarea SC N.A.SRL.Stabileşte în sarcina administratorului judiciar provizoriu obligaţia de a depune la dosar în termen de 40 de zile de la deschiderea procedurii un raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea eventualelor indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora le-ar fi imputabilă şi cu privire la existenţa premiselor angajării răspunderii acestora, în condiţiile prevederilor art. 169-173 din Legea nr. 85/2014, precum şi asupra posibilităţii reale de reorganizare a activităţii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea, conform art. 58 lit. b din Legea nr. 85/2014.Dispune comunicarea prezentei instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligaţie fiind în sarcina administratorului judiciar provizoriu.Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar provizoriu toate informaţiile şi documentele apreciate ca necesare cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurile patrimoniale făcute în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii.Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar provizoriu sub sancţiunea prevăzută de art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, obligaţia de notificare revenind administratorului judiciar provizoriu.Dispune în sarcina administratorului judiciar provizoriu obligaţia de a efectua inventarierea bunurilor debitoarei, în termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii, conform art. 101 din Legea nr. 85/2014.Dispune în sarcina administratorului judiciar provizoriu obligaţia de a efectua notificările prevăzute de art. 99-100 din Legea nr. 85/2014.Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei la data de 10 decembrie 2015, termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe la data de 30 decembrie 2015, termenul pentru depunerea contestaţiilor faţă de tabelul de creanţe, cu privire la creanţele şi drepturile trecute, sau, după caz, netrecute de lichidatorul judiciar în tabelul preliminar de creanţe, de 7 zile de la publicarea tabelului preliminar de creanţe în BPI şi termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru definitivarea tabelului de creanţe la 14 ianuarie 2016.Dispune desfăşurarea primei şedinţe a adunării creditorilor la sediul administratorului judiciar provizoriu S.R.-L.S.P.R.L, la data de 06 ianuarie 2016, ora 14:00.Dispune în sarcina administratorului judiciar provizoriu obligaţia de a depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitoarei, onorariul încasat, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii, un extras al acestuia urmând a fi publicat de către lichidatorul judiciar provizoriu în BPI.Dispune în sarcina administratorului judiciar provizoriu obligaţia de a examina situaţia economică a debitorului şi a documentelor depuse potrivit prevederilor art. 67 sau 74 din Legea nr. 85/2014, după caz, şi de a întocmi un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie în cadrul procedurii generale, pe care îl va depune în termen de maximum 20 de zile de la data desemnării sale, cu obligaţia de a notifica propunerea de intrare în faliment prin procedura simplificată creditorilor care au depus cerere introductivă şi debitorului, prin administratorul special, depunând la instanţă, odată cu cererea, dovada îndeplinirii procedurii de notificare.Fixează termen pentru dezbaterea acestui raport pentru data de 10 decembrie 2015, sala 249, ora 11:00.Executorie.Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care va fi depus la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 octombrie 2015.
Hotarare 2913/2015 din 29.10.2015