Dosar 99/1259/2015 din 19.03.2015

procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 99/1259/2015
Data dosar:
19.03.2015
Instanta:
Tribunalul Comercial Argeș
Departament:
,,,
Obiect:
procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.04.2019 la ora 10:00

    Complet: C8-Fond
  • Închis lichidarea (art. 117 din lege)

    Dispune închiderea procedurii şi notificarea acesteia Dispune plata către lichidatorul judiciar, din fondul de lichidare a sumei de 4.000 lei, reprezentând onorariu şi cheltuieli de procedură Dispune descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. Dispune radierea debitoarei, de la ORC. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.04.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Hotarare 394/2019 din 18.04.2019
  • Sedinta din data de 11.04.2019 la ora 10:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 18.04.2019. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.04.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2019
  • Sedinta din data de 14.02.2019 la ora 10:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată pentru continuarea procedurii, în vederea notificării creditorilor cu propunerea de închidere a procedurii în cauză şi depunerii dovezii la dosar Amână judecarea cauzei la data de 11.04.2019. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27.09.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 14.02.2019
  • Sedinta din data de 27.09.2018 la ora 10:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată pentru continuarea procedurii, în vederea soluţionării în mod irevocabil a acţiunii având ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale dosar nr. 99/1259/2015/a2. Amână judecarea cauzei la data de 14.02.2019. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27.09.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 27.09.2018
  • Sedinta din data de 15.03.2018 la ora 11:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată pentru continuarea procedurii, în vederea soluţionării în mod irevocabil a acţiunii având ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale dosar nr. 99/1259/2015/a2, sens în care pune în vedere lichidatorului judiciar să efectueze demersurile necesare repunerii pe rol a dosarului asociat . Amână judecarea cauzei la data de 27.09.2018. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.03.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 15.03.2018
  • Sedinta din data de 26.10.2017 la ora 11:00

    Complet: C8-Fond
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată pentru continuarea procedurii, în vederea soluţionării în mod irevocabil a acţiunii având ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale dosar nr. 99/1259/2015/a2 . Amână judecarea cauzei la data de 15.03.2018. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26.10.2017, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 26.10.2017
  • Sedinta din data de 15.06.2017 la ora 08:30

    Complet: C7-Fond
  • Amână cauza

    Având în vedere că lichidatorul judiciar nu a depus raport de activitate şi nici nu s-a prezentat în faţa judecătorului sindic, îi va aplica amendă judiciară în cuantum de 500 lei. Va pune în vedere lichidatorului judiciar să întocmească raportul lunar de activitate, sub sancţiunea aplicării unei noi amenzi Stabileşte termen de judecată la data de 26 10 2017 în vederea soluţionării în mod irevocabil a acţiunii având ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale dosar nr. 99/1259/2015/a2 . Cu drept de reexaminare în ceea ce priveşte măsura amenzii în termen de 15 zile de la data comunicării. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Iunie 2017

    Incheiere de sedinta din 15.06.2017
  • Sedinta din data de 23.02.2017 la ora 08:30

    Complet: C7-Fond
  • Amână cauza

    Stabileşte termen de judecată la data de 15 iunie 2017 în vederea soluţionării în mod irevocabil a acţiunii având ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale dosar nr. 99/1259/2015/a2 . Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Februarie 2017.

    Incheiere de sedinta din 23.02.2017
  • Sedinta din data de 03.11.2016 la ora 08:30

    Complet: C7-Fond
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată pentru promovarea acţiunii în răspundere şi soluţionarea definitivă a acesteia. Amână judecarea cauzei la 23.02.2017. Cu drept de apel, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 03.11.2016 la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 03.11.2016
  • Sedinta din data de 08.09.2016 la ora 08:30

    Complet: C7-Fond
  • Amână cauza

    Ia act că la dosarul cauzei s-a depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar. De asemenea, ia act de punctul de vedere al lichidatorului judiciar , în sensul că suma înscrisă în tabelul suplimentar fila 412 vizând accesorii la creanţa creditorului BRD a fost cumulată cu creanţa efectivă şi înscrisă în totalitate în tabelul rectificat al creanţelor, astfel cum a fost publicat în BPI din 02.09.2016 , situaţie confirmată şi de creditorul BRD. Acordă termen de judecată pentru valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul societăţii. Amână judecarea cauzei la 03.11.2016. Cu drept de apel, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08.09.2016 la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 08.09.2016
  • Sedinta din data de 08.09.2016 la ora 8:30

    Complet: C7CC-Fond
  • Amână cauza

    Constată că lichidator judiciar desemnat în dosarul nr. 99/1259/2015 şi-a îndeplinit obligaţiile impuse prin încheierea de şedinţă anterioară. Respinge propunerea de înlocuire lichidator judiciar Dată în cameră de consiliu. Cu apel în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.09.2016, la sediul Tribunalului Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 08.09.2016
  • Sedinta din data de 16.06.2016 la ora 08:30

    Complet: C7-Fond
  • Amână cauza

    Ia act că la dosarul cauzei s-au depus tabelul suplimentar al creanţelor şi raportul de activitate al lichidatorului judiciar. Constată că s-a întocmit tabelul suplimentar al creanţelor, trimis spre publicare la BPI, fără a se ţine cont de dispoziţia instanţei, lichidatorul judiciar nu s-a prezentat. În procedură, ia act de faptul că tabelul definitiv consolidat a fost depus la dosar fără dovada publicării în BPI , prin sentinţa din 14.04.2016 s-a dispus asupra rectificării tabelului preliminar , lichidatorul a întocmit direct tabelul definitiv în care a fost înscrisă creanţa din dosarul asociat. 99/1259/2015/a1 iar în dosar a mai fost depus un tabel preliminar suplimentar a BRC incluzând accesorii pentru perioada cuprinsă între deschiderii procedurii şi intrarea în insolvenţă a debitorului. Pune în vedere lichidatorului judiciar să clarifice creanţele şi să depună la dosar tabelul definitiv consolidat cu dovada publicării în BPI, dând posibilitatea părţilor să-l conteste. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii . Dispune citarea părţilor pentru discutarea înlocuirii lichidatorului judiciar, în şedinţa Camerei de Consiliu. Amână judecarea cauzei la 08.09.2016. Cu drept de apel, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.06 .2015, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 16.06.2016
  • Sedinta din data de 05.05.2016 la ora 08:30

    Complet: C7-Fond
  • Amână cauza

    Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar dovada notificării intrării în procedura falimentului, tabelul definitiv al creanţelor în care a fost înscrisă şi cererea de suplimentare a creanţei formulată de creditorul BRD. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii , depunerea relaţiilor de la instituţiile statului cu privire la bunurile societăţii debitoare, întocmirea raportului de evaluare . Amână judecarea cauzei la 16.06.2016. Cu drept de apel, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05.05.2015, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 05.05.2016
  • Sedinta din data de 21.01.2016 la ora 8:30

    Complet: C7-amân.pron
  • Amână cauza

    În baza art. 92 alin.4 din Legea 85/2014 privind procedura insolvenţei, Aprobă concluziile raportului întocmit de administratorul judiciar Aktiv Lex Insolvenţa, În temeiul art. 145 alin.1 lit. D , raportat la art. 146 alin.1 din Legea 85/2014, dispune intrarea în faliment în procedură generală a debitoarei Serval Intercom SRL În temeiul art. 145 alin.2 lit. a şi b din Legea 85/2014, dispune ridicarea dreptului de administrare al debitorului şi dizolvarea acestuia ; desemnarea în calitate de lichidator judiciar provizoriu, a Aktiv Lex Insolvenţa, cu onorariul de 1000 lei plus TVA, funcţie de prevederile legale, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.64 din Legea 85/2014. În temeiul art. 145 alin.2 lit.d şi e din Legea 85/2014, fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii de 10 zile şi dispune administratorului judiciar , respectiv administratorului special, predarea în termen de 5 zile de la data pronunţării prezentei sentinţe a listei cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după data deschiderii procedurii, precum şi a tuturor actelor întocmite în procedură. În temeiul art. 145 alin.2 lit.f . din lege ,dispune notificarea intrării în faliment în procedură generală a debitoarei, în condiţiile şi cu respectarea termenului prev de art. 146 alin. 1 şi 2 din Codul insolvenţei, tuturor creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea efectuării menţiunilor şi publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. În temeiul art. 151 şi urm, din lege, dispune sigilarea şi inventarierea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. În temeiul art. 146 din Legea nr. 85/2014 : Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor prevăzute la art. 146 alin.3 din lege, la 04.03.2016 Fixează termenul pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar la 01.04.2016. Fixează termenul pentru depunerea contestaţiilor : 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului suplimentar, iar pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi întocmirea tabelului definitiv consolidat, la 05.05.2016. În temeiul art. 160 din Legea insolvenţei, nr. 85/2014 Dispune lichidatorului judiciar, întocmirea la fiecare 3 luni începând cu data începerii lichidării şi prezentarea Comitetului creditorilor, a raportului asupra fondurilor obţinute şi a planului de distribuţie. Raportul şi planul se vor înregistra la grefa tribunalului şi se vor publica în BPI. Termen pentru continuarea procedurii la data de 05.05.2015. Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 21.01.2016 , la Tribunalul Specializat Argeş

    Hotarare intermediara 83/2016 din 21.01.2016
  • Sedinta din data de 14.01.2016 la ora 08:30

    Complet: C7-Fond
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 21.01.2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2016
  • Sedinta din data de 17.12.2015 la ora 08:30

    Complet: C7-Fond
  • Amână cauza

    Ia act că s-a depus tabelul definitiv al creanţelor fără dovada publicării în BPI , raportul cauzal prev. de art. 97 din legea insolvenţei, cu propunerea de intrare în faliment a debitorului, adunarea creditorilor pentru discutarea acestui raport a fost convocată la data de 22.12.2015 , raportul cauzal a fost comunicat debitorului , conform art. 97 alin.6 precum şi creditorului introductiv şi a depus la ORC. Pune în vedere administratorului judiciar să depună la dosar dovada publicării în BPI a raportului cauzal. Acordă termen de judecată pentru discutarea propunerii de închidere a procedurii. Pune în vedere administratorului judiciar să depună la dosar relaţii de la instituţiile statului cu privire la bunurile societăţii debitoare. Amână judecarea cauzei la 14.01.2016. Cu drept de apel, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Decembrie 2015, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 17.12.2015
  • Sedinta din data de 19.11.2015 la ora 08:30

    Complet: C7-Fond
  • Amână cauza

    Admite cererea administratorului judiciar. În temeiul art. 97 alin.1 teza finală, prelungeşte termenul prevăzut de art. 58 alin.1 lit b din Legea nr. 85/2014, cu 30 de zile. Dispune administratorului judiciar sub sancţiunea prevăzută de art. 60 alin.2 din lege , depunerea raportului , din care un extras se va publica în BPI. Termen fond, 17.12.2015. Cu apel în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.11.2015, la sediul tribunalului Specializat Argeş

    Incheiere de sedinta din 19.11.2015
  • Sedinta din data de 17.09.2015 la ora 8:30

    Complet: C7-amân.pron
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de creditorul BRD Group Societe Generale SA – Managementul Creditelor Speciale , pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului SC Serval Intercom SRL . În temeiul art. art.72 din Legea nr. 85/2014, privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei debitoarei SC Serval Intercom SRL , În temeiul art. 45 alin.1 lit d) raportat la art.73 Legea nr. 85/2014, numeşte în calitate de administrator judiciar provizoriu Aktiv Lex Insolvenţa, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.64 din lege, cu o retribuţie lunară de 500 lei, la care se adaugă TVA în funcţie de prevederile legale, dar nu mai mult de 3000 lei plus TVA pe toată durata procedurii. În temeiul art. 99 din Legea nr. 85/2014, privind procedura de insolvenţă, Dispune administratorului judiciar emiterea notificării - în termenul şi cu conţinutul prevăzute de art. 100 alin.1 din Ordonanţa de urgenţă - privind intrarea în procedura generală a insolvenţei : asociaţilor, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă conform art. 67 alin.1 lit.c) din lege , consumatorilor captivi, în condiţiile prev. de art. 77 alin.3 din lege, precum şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea efectuării menţiunii, conform prevederilor Codului de Procedură Civilă, prin publicare pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, şi să convoace Adunarea generală a acţionarilor debitorului în vederea desemnării administratorului special . În temeiul art. 85 , raportat la art. 87 alin.1 lit a din lege, menţine dreptul de administrare al debitorului, pe perioada de observaţie, exercitarea atribuţiilor manageriale urmând a fi exercitate sub supravegherea administratorului judiciar. Pune în vedere debitorului obligaţia prezentării informaţiilor prevăzute de art. 82 din lege , administratorului judiciar şi respectiv creditorilor care deţin peste 20% din creanţele înscrise în tabel, sub sancţiunea ridicării dreptului de administrare. Fixează termenul limită pentru înregistrarea declaraţiilor de creanţă la 30.10.2015. Declaraţiile se vor timbra conform art.14 din OUG nr. 80/2013 cu 200 lei taxă timbru . Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, şi publicarea tabelului preliminar al creanţelor la 19.11.2015 Dispune administratorului judiciar , conform art. 110 alin.3 şi 4 din lege, publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar şi notificarea creditorilor ale căror creanţe au fost înlăturate sau trecute parţial în tabel. Fixează termen limită pentru depunerea - cu respectarea condiţiilor procedurale prevăzute de art.111 din lege - a contestaţiilor la tabelul preliminar de către debitor, creditori, alte persoane interesate : 7 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de insolvenţă a acestui tabel .Contestaţiile se vor timbra conform art.14 din OUG nr. 80/2013 cu 200 lei taxă timbru , sub sancţiunea anulării . Fixează termen pentru soluţionarea contestaţiilor şi definitivarea tabelului definitiv al creanţelor la 17.12.2015. Dispune administratorului judiciar , conform art. 112 alin.1 din lege, întocmirea tabelului definitiv al creanţelor, având în vedere şi raportul de evaluare garanţii întocmit conform art. 61 din lege. Dispune publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului definitiv. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 24.11.2015 . Dispune administratorului judiciar, obligaţia de a întocmi şi depune la dosar, cu respectarea procedurii instituită de lege, a raportului prev de art. 92 din lege, în termen de maxim 20 de zile de la desemnare, a raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au condus la insolvenţă, prevăzut de art.97 din lege, în termen de maxim 40 de zile de la numire şi rapoarte de activitate lunară prev. de art. 59 din lege, din care un extras al tuturor rapoartelor se va publica în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, sub sancţiunea prevăzută de art. 60 alin.2 din lege ; Pune în vedere administratorului judiciar obligaţiile prevăzută la art. 83, art.84, art.86 art. 96 din lege, sub sancţiunea aplicării amenzii , în cuantumul prevăzut de art. 60 alin.2 din lege. Dispune solicitarea relaţiilor privind bunurile din patrimoniul debitorului de la OCPI, Prefectura Argeş – Serviciul înmatriculări auto, Primăriile de la sediul şi respectiv punctele de lucru ale debitorului, care vor fi avute în vedere la inventariere. În temeiul art. 101 din lege, dispune administratorului judiciar ca în termen de 60 de zile de la deschidere, să înceapă procedura de inventariere bunuri , iar conform art. 58 lit p) din lege, evaluarea acestora să se realizeze până la data stabilită pentru depunerea tabelului de creanţe . În temeiul art. 101 alin. 2 din legea nr. 85/2014 raport la art. 902 pct. 16 Cod civil, dacă debitorul are bunuri supuse transcripţiei, inscripţiei sau înregistrării în registrele de publicitate, administratorul judiciar va trimite instanţelor, autorităţilor ori instituţiilor care ţin aceste registre o copie de pe hotărârea de deschidere a procedurii, spre a se face menţiune. Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 5 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul urmând a fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. În baza art. 76 din lege, dispune comunicarea hotărârii către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului declarat la registrul corespunzător şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. Termen la 19.11.2015 , pentru continuarea procedurii şi punerea în discuţie a raportului administratorului judiciar prevăzut de art. 92 din Codul insolvenţei. În temeiul art.71 alin.1 teza finală din Legea nr. 85/2014, prezenta minută se comunică de îndată administratorului judiciar desemnat provizoriu , dispoziţiile art. 60 alin.1 din lege fiind aplicabile . Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii în condiţiile art. 43 alin.2 din lege. Pronunţată în şedinţa publică din 17.09.2015 , la Tribunalul Specializat Argeş.

    Hotarare intermediara 711/2015 din 17.09.2015
  • Sedinta din data de 10.09.2015 la ora 08:30

    Complet: C7-Fond
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 17.09.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2015
  • Sedinta din data de 18.06.2015 la ora 08:30

    Complet: C7-Fond
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea debitorului S***** I******* S***** prin reprezentant Rizea Florinel, de amânare a cauzei pentru angajarea unui apărător ales şi acordă un nou termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 10.09.2015. Cu drept de apel, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Iunie 2015, la Tribunalul Specializat Argeş.

    Incheiere de sedinta din 18.06.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD