M******** I***
InculpatI. a. În temeiul art. 335 alin. 1 c. pen.. aplicarea art. 396 alin. 10 c.proc.pen. condamnă pe inculpatul M******** I*** la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În temeiul art. 67 alin. 1 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului M******** I*** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului M******** I*** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. b. În temeiul art. 336 alin. 1 c. pen.. aplicarea art. 396 alin. 10 c.proc.pen. condamnă pe inculpatul M******** I*** la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În temeiul art. 67 alin. 1 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului M******** I*** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului M******** I*** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. c. În temeiul art. 38 alin. 2 c.pen. cu referire la art. 39 alin. 1 lit. b) C. pen. contope?te pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă, în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 9 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, de 7 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final 2 ani şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului M******** I*** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 45 alin. 5 C.pen. aplică inculpatului M******** I*** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. d. În temeiul art. 91 C. pen. suspendă executarea pedepsei închisorii şi a pedepsei accesorii sub supraveghere stabilind conform art. 92 alin. 1C. pen. un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei/Consiliului Local Ovidiu sau S.C. Gospodăria Lumina S.R.L. pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare. În temeiul art. 404 alin. 2 C. proc. pen. şi art. 91 alin. (4) C. pen. pune în vedere inculpatului că, în cazul săvâr?irii unei noi infrac?iuni în cursul termenului de încercare, precum şi în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere ?i obliga?iilor impuse, se vor aplica dispozi?iile art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. II. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 600 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat în prezentul proces (din care suma de 300 de lei cheltuieli judiciare avansate pentru urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.10.2016.
Hotarare 1147/2016 din 14.10.2016În baza art. 391 al. 2 C.p.p., stabileşte term,en pentru pronunţare la data de 14 Octombrie 2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.10.2016În temeiul dispoziţiilor art. 391 al. 1 C.p.p, stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 07 Octombrie 2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2016Pentru ataşarea fişelor de cazier judiciar şi auto, acordă termen la data de 21 septembrie 2016
Incheiere de sedinta din 20.07.2016