A******** D* P********** B* M**
PetentAdmite cererea formulată de ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI ``BL. MG7``. Dispune înregistrarea în Registrul de Evidenţă a Asociaţiilor de Proprietari şi în Registrul de Persoane Juridice. Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 8 din Legea 230/2007 privitor la înregistrarea modificărilor. Executorie. Cu apel în 5 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18.05.2016.
Incheiere finala dezinvestire 5717/2016 din 18.05.2016Dispune emiterea adresei către petentă cu următoarele solicitări: -să depună la dosar precizări, însuşite prin semnătură şi ştampilă de reprezentantul legal al Asociaţiei de proprietari DN-MG Constanţa, privind componenţa actuală a acestei asociaţii, respectiv dacă, după înfiinţarea a sociaţiei, s-au format alte asociaţii de proprietari prin desprindere din această asociaţie; -să depună tabel cuprinzând titlurile de proprietate în baza cărora proprietarii deţin imobilele din condominiu, titluri identificate prin tipul actului, numărul şi data autentificării, biroul notarial unde s-a efectuat autentificarea. Stabileşte termen la 18.05.2016. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.05.2016
Incheiere de sedinta din 11.05.2016