G**** G*******
PetentD******* P****** L***** - B***** C*********
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul G**** G******* în contradictoriu cu MUNICIPIUL BAIA-MARE – DIRECŢIA POLIŢIA LOCALĂ. Anulează procesul-verbal seria BC nr. 0015819 din data de 12.10.2016 în ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 22 alin. 1 pct. d din Regulamentul de organizare, funcţionare şi autorizare a activităţii de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere, pe raza municipiului Baia Mare, anexa 2 la HCL nr. 224/2011. Modifică procesul verbal seria BC nr. 0015819 din data de 12.10.2016, în sensul că înlocuieşte sancţiunea aplicată petentului în cuantum de 400 lei, pentru fapta prevăzută de art. 54 lit. a pct. 5 cu sancţiunea „Avertisment”. Atrage atenţia petentului ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată azi, 30 martie 2017, prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 2822/2017 din 30.03.2017Amână pronunţarea hotărârii la data de 30 martie 2017 C 15 civil stagiar NCPC.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2017