S**** T************* Ş* G****
PetentAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătoreşti Trifina, Tănase şi Galea, în dosarul de executare nr. 6761/2016, privind pe creditoarea Secapital S.a.R.L. şi pe debitorul Militaru Robert. Încuviinţează executarea silită a obligaţiei de a achita suma de 16.500,69 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii), ce urmează a se efectua împotriva debitorului Militaru Robert, prin toate modalităţile prevăzute de lege, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 538 din data de 07.11.2007, încheiat între Banca Comercială Română S.A. şi debitorul Militaru Robert Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.11.2016. „Noi, Preşedintele României, Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 538 din data de 07.11.2007, încheiat între Banca Comercială Română S.A. şi debitorul Militaru Robert pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii.”
Incheiere de executare silita 5516/2016 din 18.11.2016