Ţ****** D** R*****
CondamnatRESPINGE ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Oradea cu privire la decizia penală nr. 217/A din data de 6 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea privind pe condamnatul Ţicărat Dan Răzvan. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu, avocat Gurău Adina, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 5253 din 19 octombrie 2016 în cuantum de 130 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. DEFINITIVĂ.
Hotarare 787/2016 din 14.11.2016Având în vedere împrejurarea că prezenta cauză având ca obiect contestaţia la executare formulată de Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Oradea privind pe condamnatul Ţicărat Dan Răzvan a fost repartizată completului de judecată care a pronunţat decizia penală nr. 217/A/2016 al Curţii de Apel Oradea în baza dispoziţiilor articolului 598 alineatul 1 litera c teza I din Codul de procedură penală şi, apreciind că nu suntem sub incidenţa prevederilor legale menţionate mai sus, dispune scoaterea de pe rol a cauzei ce face obiectul dosarului penal nr. 10088/271/2016 al Curţii de Apel Oradea şi trimiterea dosarului spre repartizare aleatorie.
Incheiere de sedinta din 03.11.2016Pentru a se pronunţa cu privire la obiectul cererii prezentului doar, amână judecarea cauzei pentru data de 3 noiembrie 2016, orele 09:00.
Incheiere de sedinta din 01.11.2016