M********* T**** S*******
PetentM********* M****** F******* Ş* P********* S******* A****** P***** P**** Ş* I******** S****** J****** C******
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de petentul M********* T**** S******* prin Primar în contradictoriu cu intimata Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale-Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a judeţului Covasna, drept consecinţă: Dispune anularea în parte a procesului-verbal de contravenţie seria ANPIS nr. 0012004, încheiat la data de 20.04.2016, de inspectorii sociale al intimatei şi înlocuieşte pedeapsa amenzii în sumă de 5.000 lei cu pedeapsa de Avertisment. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal contravenţional ca fiind legale şi întemeiate. Atrage atenţia petentului asupra gravităţii faptei săvârşite cu recomandarea de a respecta dispoziţiile legale. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Târgu Secuiesc. Pronunţată prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei în data de 29.11.2016.
Hotarare 970/2016 din 29.11.2016Amână pronunţarea hotărârii la data de 29.11.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2016Amână pronunţarea hotărârii la data de 24.11.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2016pentru ca intimata să-şi arate poziţia faţă de cererea de completare a acţiunii formulată de petentă.
Incheiere de sedinta din 13.10.2016