B****** V**** G******
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 2 Cod Procedură Penală raportat la art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală condamnă pe inculpatul B****** V**** G******, la o pedeapsă de 180 zile amendă pentru comiterea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 334 al. 1 Cod penal. Stabileşte cuantumul unei zile amendă la suma de 20 de lei, urmând ca inculpatul să achite cu titlu de amendă suma de 3.600 lei. Atrage atenţia inculpatului că în cazul în care, cu rea credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod Procedură Penală, obligă inculpatul B****** V**** G****** la plata către stat a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 30 de lei cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. O copie a prezentei hotărâri se comunică, la data rămânerii definitive, Inspectoratului de Poliţie Rutieră pe raza căruia a fost constatată fapta. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în ?edin?ă publică azi 20.10.2016.
Hotarare 149/2016 din 20.10.201620 OCTOMBRIE 2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.10.2016citat inculpatul cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 13.09.2016