C********* A****
InculpatÎn baza art. 396 alin.1 şi 2 Cod penal condamnă inculpatul C********* A****, la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art.335 alin.1 C.pen. În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., şi anume dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b C.pen.. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., şi anume dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. 3 C.pen.. În baza art. 396 alin.1 şi 2 Cod penal condamnă inculpatul C********* A****, cu aceleaşi date de identificare, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C.pen.. În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., şi anume dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b C.pen.. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., şi anume dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. 3 C.pen.. În temeiul art. 38 alin. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 4 (patru) luni, în final inculpatul C********* A**** urmând să execute pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a) C.pen., pedepsele complementare stabilite pentru infrac?iunile concurente se aplică pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., şi anume dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b C.pen.. În temeiul art. 45 alin. 5 rap. la art. 45 alin. 3 lit. a) C.pen., pedepsele accesorii stabilite pentru infrac?iunile concurente se aplică pe lângă pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa accesorie cea mai grea, respectiv interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen., şi anume dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante de 1 an şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 91 alin. 1 rap. la art.92 alin.1 şi 2 Cod penal suspendă executarea pedepsei de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, termen ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin.1 Cod penal obligă inculpatul C********* A**** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Pe durata termenului de supraveghere, datele prev. la literele c – e se comunică Serviciului de Probaţiune Botoşani. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C********* A**** are obligaţia să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art.94 alin.2 Cod penal supravegherea executării obligaţiei prev. de art.93 alin.2 lit.b Cod penal se face de Serviciul de Proba?iune Botoşani. Conform art. 93 alin. 3 Cod penal raportat la art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul C********* A**** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la una din următoarele două instituţii publice: Primăria com. Vârfu Câmpului, jud. Botoşani, respectiv Primăria com. Văculeşti, jud. Botoşani, instituţia urmând a fi decisă de consilierul de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune Botoşani în urma evaluării iniţiale a inculpatului. În temeiul art. 404 alin. 2 cod procedură penală, raportat la art.96 alin. 1, 4, 6 cod penal, art.91 alin. 4 cod penal, atrage atenţia inculpatului C********* A**** asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau neexecutării obligaţiei impuse prin prezenta sau săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, constând în sancţiunea revocării suspendării sub supraveghere urmată de executarea pedepsei. În temeiul art. 107 ?i 109 Cod penal, dispune fa?ă de inculpatul C********* A**** măsura de siguran?ă a obligării la tratament medical de specialitate, în condiţii de ambulator până la însănăto?ire sau până la ob?inerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol şi să preîntâmpine reiterarea faptelor antisociale. În baza art.398 şi art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul C********* A**** la plata către stat a sumei de 1350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 350 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.05.2018.
Hotarare 241/2018 din 09.05.2018Respinge solicitarea solicitarea inculpatului, prin apărător ales, de efectuare a unei contraexpertize la IML Mina Minovici Bucureşti, ca fiind neîntemeiată. Admite reaudierea martorului din lucrări Romaniuc Mihai Romică. Amână judecarea cauzei şi fixează termen de judecată la data de 09 Mai 2018, ora 08.30, completul C5, sala 104, pentru când se va cita martorul din lucrări Romaniuc Mihai Romică cu mandat de aducere, inculpatul având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 Aprilie 2018.
Incheiere de sedinta din 18.04.2018Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 21.02.2018 pentru când inculpatul are termenul în cunoştinţă. Se va emite o adresă către IML Iaşi pentru efectuarea raportului de expertiză până la următorul termen de judecată, Pronunţată în şedinţa publică, azi, 31.01.2018
Incheiere de sedinta din 31.01.2018Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 31.01.2018 pentru când inculpatul are termenul în cunoştinţă. Se va emite adresă către IML Iaşi pentru efectuarea raportului de expertiză până la următorul termen de judecată, adresă la care se va ataşa copia raportului de expertiză întocmit de către SML Suceava şi copia dosarului de urmărire penală nr. 339/P/2016. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 29.11.2017
Incheiere de sedinta din 29.11.2017Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 29.11.2017 pentru când inculpatul are termenul în cunoştinţă. Se va emite adresă către SML Suceava pentru efectuarea raportului de expertiză până la următorul termen de judecată, adresă la care se va ataşa copia dosarului de urmărire penală nr. 339/P/2016. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 18.10.2017.
Incheiere de sedinta din 18.10.2017Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 18.10.2017 pentru când inculpatul are termenul în cunoştinţă. Se va emite adresă către SML Suceava pentru efectuarea raportului de expertiză până la următorul termen de judecată. Pune în vedere intimatului să se prezinte la Serviciul de Medicală Legală Suceava pentru a fi expertizat. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 20.09.2017.
Incheiere de sedinta din 20.09.2017I N S T A N ? A Pentru a fi administrată proba cu audierea martorului din lucrări Romaniuc Mihai Romică, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 20.09.2017 pentru când inculpatul are termenul în cuno?tin?ă. Se citează martorul din lucrări Romaniuc Mihai Romică. Prorogă încuviin?area sau respingerea probei cu expertiza medico-legale psihiatrică. Pune în vedere inculpatului prin apărător să depună la dosar cererea de expertiză cu indicarea obiectivelor. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 14.06.2017.
Incheiere de sedinta din 14.06.2017Încuviinţează solicitarea apărătorului inculpatului, de citare a acestuia din urmă cu mandat de aducere. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 14.06.2017, pentru când se verifică baza de date a D.E.P.A.B.D. pentru determinarea adresei de domiciliu a inculpatului. Se va cita inculpatul prin afişare la uşa instanţei şi cu mandat de aducere la adresa rezultată din verificarea bazei de date. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17.05.2017.
Incheiere de sedinta din 17.05.2017Încuviinţează solicitarea inculpatului, prin apărător, de acordare a unui nou termen de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 17.05.2017, pentru când inculpatul C********* A**** are termen în cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 353 alin. 2 Cod Procedură Penală. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 05.04.2017.
Incheiere de sedinta din 05.04.2017