C********* S******
ReclamantC********* A********
PârâtC********* A*****
PârâtM********** C********** M******
PârâtAdmite acţiunea precizată în constatare formulată de reclamantul C********* S****** în contradictoriu cu pârâţii C********* A***** şi Morar(fostă Cuciureanu)Mariana. Respinge ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâtul C********* A***** în contradictoriu cu reclamantul C********* S****** şi pârâta Morar Mariana. Constată calitatea reclamantului de unic moştenitor al defunctei Cuciureanu Eugenia, decedată în Botoşani, la data de 06.03.2015, în cotă de 1/1, în calitate de nepot de frate predecat(colateral privilegiat). Cu drept de apel, ce se depune la Judecătoria Botoşani, în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 1360/2017 din 15.03.2017Constată că probele solicitate de pârâtul C********* A***** prin întâmpinarea şi cererea reconvenţională probe care au fost încuviinţate la termenul de judecată din data de 10.01.2017 şi că acesta a solicitat proba cu înscrisuri, precum şi proba cu martori, fără a indica numele şi adresele acestora, şi că, deşi a făcut afirmaţii privind acceptarea succesiunii cu privire la preluarea de bunuri imobile din moştenire şi beneficii de pe urma acestora, nu a depus dovezi în acest sens pune în vedere pârâtului să indice martorii şi să depună înscrisuri în dovedirea cererii sale reconvenţionale, urmând ca, în caz contrar, pârâtul să fie decăzut din dreptul de a le administra, iar judecarea cauzei se va face în baza probelor prezentate de reclamant.
Incheiere de sedinta din 17.02.2017Încuviinţează pentru reclamantul C********* S******, proba cu înscrisurile depuse la dosar, precum şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiaţi martorii Eugenia Sănduc şi Zelinca Cristian, ambele în dovedirea acceptării succesiunii de către reclamant. Încuviinţează pentru pârâtul C********* A***** proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martori, pentru egalitate de arme şi în dovedirea cererii reconvenţionale. Cu privire la probele solicitate de pârâtul C********* A***** prin cererea reconvenţională, pentru egalitate de arme, instanţa urmează să le încuviinţeze în principiu, sub rezerva ca acestea să fie prezentate la termenul următor, urmând ca, în caz contrar, pârâtul să fie decăzut din dreptul de a le administra, iar judecarea cauzei se va face în baza probelor prezentate de reclamant. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 17.02.2017, pentru administrarea probelor propuse de părţi.
Incheiere de sedinta din 10.01.2017Având în vedere cererea precizatoarea a acţiunii depusă de apărătorul reclamantului la acest termen de judecată ia act de aceasta şi dispune recalificarea acţiunii în „constatare calitate moştenitor”, reclamant fiind C********* S******, iar pârâţi C********* A***** şi Morar(fostă Cuciureanu)Mariana, urmând a se face modificările ce se impun şi în programul ECRIS. Ia act şi de renunţarea la judecată în contradictoriu cu numitul C********* A******** acesta fiind decedat anterior introducerii acţiunii.
Incheiere de sedinta din 03.11.2016