M***** M***** E***
Apelant InculpatA****** N******** D* A*********** F******
Intimat Parte civilăP******** D* P* L**** T********* B****
Reprezentant legalS* D****** S** P*** P********* I* I********* E******** I****
Intimat Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 421 pct. (2) lit. a) Cod procedură penală admite apelurile declarate de P******** D* P* L**** T********* B**** şi de inculpatul M***** M***** E*** împotriva sentinţei penale nr. 137 din 26 septembrie 2016 pronunţate de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 1020/111/2016. Desfiinţează, în parte, sentinţa atacată şi rejudecând: În baza art. 81 Cod penal 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicate inculpatului M***** M***** E*** pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal 1969, art. 396 alin. (10) Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 Cod penal 1969. În baza art. 71 alin. (5) Cod penal 1969 dispune suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) Cod penal 1969 pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului M***** M***** E*** asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 Cod penal 1969. Înlătură dispoziţia primei instan?e de obligare a inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata prejudiciului în valoare de 23.226 lei şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii, împreună cu dobânzile şi penalităţile până la data plăţii. Ia act că partea responsabilă civilmente SC DIATEMI SRL [cu sediul în Oradea, B-dul Decebal, nr. 21, bl. C85, ap. 21, jud. Bihor] a achitat pe parcursul soluţionării cauzei în primă instanţă suma de 5.000 lei, conform chitanţelor seria TS076 nr. 10000271913 din 06 iunie 2016 (fila 119 din dosarul instanţei de fond) şi seria TS076 nr. 10000316085 din 26 septembrie 2016 (fila 121 din dosarul instanţei de fond). Obligă inculpatul M***** M***** E*** în solidar cu partea responsabilă civilmente SC DIATEMI SRL la plata sumei de 18.266 lei la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii în conformitate cu dispoziţiile art. 173 din Legea nr. 207/2015, cu titlu de daune materiale în favoarea părţii civile ANAF – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor. Ia act că partea responsabilă civilmente SC DIATEMI SRL a achitat suma de 18.226 lei, conform chitanţei seria TS076 nr. 10000344371 emise în data de 05.12.2016 de Ministerul Finan?elor Publice, Trezoreria Municipiului Oradea. Revocă măsura asiguratorie a sechestrului instituit asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului M***** M***** E*** prin ordonanţa din 21 octombrie 2015 emisă de P******** D* P* L**** T********* B**** în dosarul nr. 817/P/2013, ca urmare a constatării caracterului dispropor?ionat al măsurii în urma achitării sumei de 18.226 lei. Înlătură dispoziţia primei instan?e de obligare a inculpatului la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului ?i în temeiul art. 274 alin. (3) Cod procedură penală obligă inculpatul M***** M***** E*** în solidar cu partea responsabilă civilmente SC DIATEMI SRL la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în primă instanţă în favoarea statului. Menţine dispoziţiile sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apel rămân în sarcina statului.
Hotarare 4/2017 din 05.01.2017S-a amânat pronunţarea pentru 05 ianuarie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.12.2016Amână pronunţarea hotărârii pentru 23 decembrie 2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.12.2016S-a amânat pronunţarea pentru 16 decembrie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2016S-a amânat judecarea cauzei faţă de lipsa de procedură cu inculpatul şi pentru a se efectua verificări cu privire la adresa activă a acestuia.
Incheiere de sedinta din 15.11.2016