Dosar 10212/314/2016 din 12.12.2016

alte cereri privind executarea silită


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10212/314/2016
Data dosar:
12.12.2016
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
alte cereri privind executarea silită
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.07.2017 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Respinge cererea

    Respinge acţiunea având ca obiect „alte cereri privind executarea silită” formulată de contestatorul Sindicatul Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Suceava în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava, ca neîntemeiată. Admite acţiunea având ca obiect „alte cereri privind executarea silită” formulată de contestatorul Sindicatul Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Suceava în contradictoriu cu intimatul Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava. În temeiul art. 906 alin. 2 Cod procedură civilă, obligă intimatul Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava la plata în favoarea fiecărui creditor dintre cei reprezentaţi de contestatorul Sindicatul Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Suceava potrivit sentinţei civile nr. 125/23.01.2014, a unei penalităţi de 100 lei pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei de a face prevăzută în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 125/23.01.2014 pronunţată de pronunţată de Tribunalul Suceava în ds. nr. 9726/86/2013, definitivă prin respingerea apelului. Respinge cererea formulată de executorul judecătoresc Turleanu Cornel privind obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Definitivă pentru capătul de cerere admis. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru capătul de cerere respins, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.07.2017.

    Hotarare 3270/2017 din 20.07.2017
  • Sedinta din data de 06.07.2017 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 20 iulie 2017. Pronunţată în şedinţa publică, azi 6 iulie 2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.07.2017
  • Sedinta din data de 22.06.2017 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 6 iulie 2017. Pronunţată în şedinţa publică, azi 22 iunie 2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2017
  • Sedinta din data de 11.05.2017 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Se emite adresă către Biroul Executor Judecătoresc „TURLEANU CORNEL” pentru a înainta spre consultare dosarul de executare nr. 828/2016, în copie certificată pentru conformitate cu originalul. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra competenţei de soluţionare, a estimării duratei de cercetare a procesului şi a probatoriului pentru termenul viitor. Amână judecarea cauzei la data de 22.06.2017, pentru când se vor cita pârâţii, reclamantul primind termen în cunoştinţă prin prezenţa reprezentantului la termenul de astăzi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 mai 2017

    Incheiere de sedinta din 11.05.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD