S* H***** S**
ReclamantH****** M****
PârâtG****** I*****
PârâtŢ*** E*****
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta S* H***** S** în contrdictoriu cu pârâţii H****** M****, G****** I***** şi Ţ*** E*****. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Blaj sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţa publică din 15.12.2017.
Hotarare 700/2017 din 15.12.2017Din lipsă de timp pentru deliberare, amânat pronunţarea cauzei la data de 15.12.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.12.2017Pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, iar reclamanta să completeze taxa judiciară de timbru de 5% din valoarea de circulaţie a imobilului + 50 lei taxa timbru pentru capătul de cerere privind intabularea, va amâna pronunţarea cauzei la data de 04.12.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.11.2017În vederea asigurării continuităţii completului de judecată, acordat termen de judecată la data de 20.11.2017 pentru când se menţin dispoziţiile din încheierea de la termenul anterior, în sensul completării de către mandatara reclamantei a timbrajului faţă de precizările depuse.
Incheiere de sedinta din 30.10.2017Acordă termen la data de 30.10.2017 pentru a da posibilitatea pârâţilor să ia cunoştinţă de precizările depuse de reclamantă.
Incheiere de sedinta din 25.09.2017Admis cererea de repunere pe rol a cauzei dat fiind că reclamanta a anexat cererii de punere pe rol a cauzei acte doveditoare. Acordat termen la data de 25.09.2017 pentru continuarea judecăţii, pentru când se vor cita toate părţile.
Incheiere de sedinta din 21.08.2017Suspendat cauza în baza art.242 Cod procedură civilă.
Incheiere suspendare din 30.01.2017Acordă termen la data de 30.01.2017 pentru când se citează reclamanta cu menţiunea să facă dovada îndeplinirii cerinţelor Legii nr.17/2014 faţă de Decizia nr.24/26.09.2016 a ICCJ.
Incheiere de sedinta din 28.11.2016