L****** M****
Parte civilăN**** I*** B*****
InculpatL****** M*****
Parte civilăS***** M***** A********
Parte civilăS***** I****** N*******
Parte civilăÎn temeiul art.192 alin.1, 2 Cod pen. condamnă inculpatul N**** I*** B*****, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În temeiul art.91 alin.1 Cod pen. dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art.92 alin.1 Cod pen. În temeiul art.93 alin.1 Cod pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art.94 alin.1 Cod pen. pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute de art.93 alin.1 Cod pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Sibiu. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod pen. obligă inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Sibiu sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art.93 alin.3 Cod pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Sibiu sau Spitalului Clinic Jude?ean de Urgenta Sibiu pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare. În temeiul art.94 alin.2, 3 Cod pen. supravegherea executării obligaţiilor prevăzute de art.93 alin.2 lit.b Cod pen. şi art.93 alin.3 Cod pen. se va face de Serviciul de Probaţiune Sibiu, care va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea acestora într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 91 alin. 4 Cod pen. rap. la art. 404 alin. 2 Cpp, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 1, alin. 2 şi alin. 4 Cod pen. în sensul că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege ori dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre ori dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea de la inculpat a probelor biologice în vederea introducerii lor în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr.76/2008 informează inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. Constata ca intre asigurătorul S.C. CARPATICA ASIG S.A. si partile civile L****** M*****;SECHEA MIRCEA;LĂCĂTAR NICULINA DANIELA;LĂCĂTAR EMANUELA GABRIELA;L****** M****;LĂCĂTAR IOAN; s-a încheiat tranzac?ia notariala 960/10.04.2014 . Respinge acţiunile civile formulate de părţile civile LĂCĂTAR COSMIN ,LĂCĂTAR IOAN junior si L****** M***** . În temeiul art. 397 Cod procedură penală, art. 19 alin. (1) Cod procedură penală, raportat la art. 25 alin. (1) Cod procedură penală raportat la art. 1357 , art. 1391 alin. 2 Cod civil şi la art. 49, art. 50, art. 51 din Legea nr. 136/1995, admite în parte acţiunea civila formulată de partea civila S***** M***** A********(fiul) prin reprezentantul legal SECHEA MIRCEA si obligă partea responsabilă civilmente FONDUL DE GARANTARE AL ASIGURAŢILOR pentru asigurătorul S.C. CARPATICA ASIG S.A., prin lichidator judiciar provizoriu Casa de Insolvenţă Transilvania Filiala Cluj la plata a unei prestaţii periodice de 300 lei lunar, începând cu data de 04.06.2014 şi până la împlinirea vârstei majoratului sau până la terminarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, ori până la schimbarea condiţiilor avute în vedere la momentul pronunţării prezentei către partea civilă si suma de 100.000 lei cu titlu de daune morale În temeiul art. 397 Cod procedură penală, art. 19 alin. (1) Cod procedură penală, raportat la art. 25 alin. (1) Cod procedură penală raportat la art. 1357 , art. 1391 alin. 2 Cod civil şi la art. 49, art. 50, art. 51 din Legea nr. 136/1995, admite în parte acţiunea civila formulată de partea civila S***** I****** N******* (fiica) prin reprezentantul legal SECHEA MIRCEA obligă partea responsabilă civilmente FONDUL DE GARANTARE AL ASIGURAŢILOR pentru asigurătorul S.C. CARPATICA ASIG S.A., prin lichidator judiciar provizoriu Casa de Insolvenţă Transilvania Filiala Cluj; la plata a unei prestaţii periodice de 300 lei lunar, începând cu data de 04.06.2014 şi până la împlinirea vârstei majoratului sau până la terminarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, ori până la schimbarea condiţiilor avute în vedere la momentul pronunţării prezentei către partea civilă si suma de 100.000 lei cu titlu de daune morale . În temeiul art. 397 Cod procedură penală, art. 19 alin. (1) Cod procedură penală, raportat la art. 25 alin. (1) Cod procedură penală raportat la art. 1357 Cod civil, art. 320 din Legea nr. 95/2006 şi la art. 49, art. 50, art. 51 din Legea nr. 136/1995, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ SIBIU şi obligă partea responsabilă civilmente FONDUL DE GARANTARE AL ASIGURAŢILOR pentru asigurătorul S.C. CARPATICA ASIG S.A., prin lichidator judiciar provizoriu Casa de Insolvenţă Transilvania Filiala Cluj la plata sumei de 1817,39 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu acordarea îngrijirilor medicale pentru LACATAR MARIA la care se adaugă dobânda legală până la data plăţii efective. În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă inculpatul Natea Ioan la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1900 lei si suma de 554 lei reprezentant contravaloarea raportului de autopsie . Onorariul avocatului din oficiu in suma de 390 lei pentru inculpat Natea Ioan si onorariul avocatului din oficiu in suma de 195lei pentru partea civila Sechea Mircea se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.12.2019.
Hotarare 563/2019 din 02.12.2019Amână pronun?area la data de 2.12.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.11.2019Amana pronuntarea pentru data de 18.11.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2019fata de necesitatea revenirii cu adresa la expert
Incheiere de sedinta din 21.10.2019Pentru asigurarea principiului continuităţii compunerii completului de judecată consacrat de art. 354 alin. 2 Cpp, precum şi pentru garantarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, luând în considerare şi dispoziţiile curţii în cauza Cutean Contra României şi Beraru împotriva României, faţă de împrejurarea că preşedintele completului asigură permanenţa, în vederea administrării nemijlocite în continuare a probatoriului, amână cauza. De asemenea admite cererea de amanare formulata de partea civila Sechea Mircea in vederea angajării unui aparator
Incheiere de sedinta din 23.09.2019Admite cererea inculpatului şi dispune prelungirea dreptului de circula?ie cu încă 30 de zile , începând cu data de 31.07.2019
Incheiere de sedinta din 29.07.2019Admite cererea inculpatului şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pentru acesta cu încă 30 de zile , începând cu data de 17.06.2019 iar pe fondul cauzei admite solicitarea aparatorului inculpatu8lui cu privire la revenirea cu adresa la experti pentru lamuriri
Incheiere de sedinta din 27.05.2019Admite cererea inculpatului şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pentru acesta cu încă 30 de zile , începând cu data de 18.05.2019 iar pe fondul cauzei admite cererea de amanare formulata de inculpat avand in vedere lipsa aparatorului ales care nu s-a putut prezenta la acest termen de judecata
Incheiere de sedinta din 13.05.2019Admite cererea inculpatului şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pentru acesta cu încă 30 de zile , începând cu data de 18.04.2019 iar pe fondul cauzei in vederea achitarii decontului la raportul de expertiza dispus in cauza
Incheiere de sedinta din 01.04.2019Admite cererea inculpatului şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pentru acesta cu încă 30 de zile , începând cu data de 18.03.2019 Fata de lipsa raportului de expertiza dispus in cauza urmează a amana cauza si a se reveni cu adresa la experti
Incheiere de sedinta din 04.03.2019Admite cererea inculpatului şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pentru acesta cu încă 30 de zile , începând cu data de 16.02.2019
Incheiere de sedinta din 13.02.2019in vederea efectuării unei expertize tehnice criminalistice
Incheiere de sedinta din 21.01.2019Admite cererea inculpatului şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pentru acesta cu încă 30 de zile , începând cu data de 17.01.2019
Incheiere de sedinta din 16.01.2019Admite cererea inculpatului şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pentru acesta cu încă 30 de zile , începând cu data de 18.12.2018 iar pe fond acorda termen de judecata fata de lipsa de procedura cu partea vatamata Sechea Mircea la data de 21.01.2019
Incheiere de sedinta din 10.12.2018Admite cererea inculpatului şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pentru acesta cu încă 30 de zile , începând cu data de 18.11.2018
Incheiere de sedinta din 13.11.2018fata de lipsa martorilor la acest termen de judecata
Incheiere de sedinta din 29.10.2018Admite cererea inculpatului şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pentru acesta cu încă 30 de zile , începând cu data de 19.10.2018
Incheiere de sedinta din 17.10.2018fata de lipsa martorilor la acest termen de judecata
Incheiere de sedinta din 24.09.2018Admite cererea inculpatului şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pentru acesta cu încă 30 de zile , începând cu data de 19.09.2018
Incheiere de sedinta din 19.09.2018Admite cererea inculpatului şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pentru acesta cu încă 30 de zile , începând cu data de 18.08.2018.
Incheiere de sedinta din 22.08.2018Admite cererea de prelungire a dreptului de circulatie formulata de inculpat si dispune prelungirea dreptului de circulatie pe o perioada de 30 de zile începând cu data de 19.07.2018
Incheiere de sedinta din 11.07.2018admite cererea de amanare formulata de av. Vrinceanu avand in vedere ca aceasta este justificata si acorda termen pentru solutionarea cererii de prelungire a dreptului de circulatie formulata de inculpat la data de 11.07.2018 iar pe fond la data de 24.09.2018
Incheiere de sedinta din 25.06.2018Admite cererea de prelungire a dreptului de circulatie formulata de inculpat si dispune prelungirea dreptului de circulatie pe o perioada de 30 de zile începând cu data de 19.06.2018
Incheiere de sedinta din 18.06.2018administrare probatoriu
Incheiere de sedinta din 21.05.2018Admite cererea de prelungire a dreptului de circula?ie formulata de inculpat si dispune prelungirea dreptului de circulatie pe o perioada de 30 de zile începând cu data de 20.05.2018
Incheiere de sedinta din 18.05.2018administrare probatoriu. Admite cererea de prelungire a dreptului de circula?ie formulata de inculpat si dispune prelungirea dreptului de circulatie pe o perioada de 30 de zile începând cu data de 20.04.2018
Incheiere de sedinta din 16.04.2018administrare probatoriu. Admite cererea de prelungire a dreptului de circula?ie formulata de inculpat si dispune prelungirea dreptului de circulatie pe o perioada de 30 de zile începând cu data de 21.03.2018
Incheiere de sedinta din 12.03.2018Admite cererea inculpatului, de prelungire a dreptului de circulaţie, pentru 30 de zile
Incheiere de sedinta din 16.02.2018administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 29.01.2018Admite cererea inculpatului, de prelungire a dreptului de circulaţie, pentru 30 de zile.
Incheiere de sedinta din 18.01.2018Respinge cererea de prelungire a dreptului de circulatie ca ramasa fara obiect
Incheiere de sedinta din 18.12.2017având in vedere deciziile CEDO Curtean contra Romaniei si Beraru contra României precum şi dispoziţiile art. 11 din Legea 304/2004, art.354 alin.2, 3 Cpp si art.388 alin.6 Cpp, instanta a dispus reluarea cerecetarilor judecătore?ti.Pentru precizarea actiunii civile formulate in cauza. Admite cererea de prelungire a dreptului de circulatie formulata de inculpat pe o perioada de 30 de zile începând cu data de 21.12.2017
Incheiere de sedinta din 27.11.2017Admite cererea inculpatului, de prelungire a dreptului de circulaţie, pentru 30 de zile.
Incheiere de sedinta din 21.11.2017Pentru lămurirea laturii civile si avand in vedere lipsa tatălui minorilor Admite cererea inculpatului, de prelungire a dreptului de circulaţie, pentru 30 de zile
Incheiere de sedinta din 30.10.2017Admite cererea inculpatului, de prelungire a dreptului de circulaţie, pentru 30 de zile.
Incheiere de sedinta din 27.09.2017administrare probatoriu
Incheiere de sedinta din 25.09.2017Admite cererea inculpatului, de prelungire a dreptului de circulaţie, pentru 30 de zile.
Incheiere de sedinta din 23.08.2017amana cauza la 25.09.2017
Incheiere de sedinta din 16.08.2017Admite cererea inculpatului, de prelungire a dreptului de circulaţie, pentru 30 de zile.
Incheiere de sedinta din 26.07.2017Admite cererea inculpatului, de prelungire a dreptului de circulaţie, pentru 30 de zile.
Incheiere de sedinta din 22.06.2017Admite cererea de amânare formulată de apărătorul persoanelor vătămate minore.
Incheiere de sedinta din 12.06.2017Admite cererea de prelungire a dreptului de circulaţie formulată de inculpat.
Incheiere de sedinta din 23.05.2017Pentru efectuarea unei adrese către DGASPC Sibiu.
Incheiere de sedinta din 08.05.2017Admite cererea inculpatului, de prelungire a dreptului de circulaţie, cu încă 30 de zile.
Incheiere de sedinta din 25.04.2017Pentru efectuarea unei adrese către Primăria Sălişte, în vederea comunicării demersurilor efectuate pentru numirea unui tutore pentru cele două persoane vătămate minore.
Incheiere de sedinta din 27.03.2017Admite cererea inculpatului, de prelungire a dreptului de circulaţie, pentru 30 de zile.
Incheiere de sedinta din 24.03.2017Pentru citarea asigurătorului prin lichidatorul judiciar provizoriu şi a F.G.A.
Incheiere de sedinta din 27.02.2017Admite cererea inculpatului, de prelungire a dreptului de circulaţie, pentru 30 de zile.
Incheiere de sedinta din 23.02.2017Pentru lămurirea aspectului necesităţii introducerii în cauză a FGA.
Incheiere de sedinta din 23.01.2017Faţă de lipsa de procedură cu asigurătorul.
Incheiere de sedinta din 12.12.2016Admite cererea de amânare formulată de persoanele vătămate, în vederea angajării unui apărător.
Incheiere de sedinta din 21.11.2016