A***** M******* M****
InculpatÎn baza art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. Condamnă pe inculpatul A***** M******* M****, la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 290 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. Condamnă pe inculpatul A***** M******* M****, la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 38 alin. 1 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. Contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse, respectiv 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. Impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Dolj În baza art. 93 alin. (3) C. pen., Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primariei mun. Craiova, judeţ Dolj pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 72 alin. 1 C.pen., art.399 alin. 9 C.proc.pen. Constată că inculpatul a fost re?inut, arestat preventiv de la 16.10.2016 la 20.10.2016. iar de la 21.10.2016 la zi a fost arestat la domiciliu. În baza art. 399 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 241 alin. 11 C.proc.pen. Constată încetată de drept măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul A***** M******* M****, prin încheierea nr.255/17.10.2016 a Tribunalului Dolj, definitivă prin încheierea nr.211 din data de 21.10.2016 a judecătorului de drepturi si libertăţi din cadrul Curţii de Apel Craiova, dispoziţie executorie conform art. 399 alin. 4 C.proc.pen. În baza art. 290 alin. 5 C.proc.pen. raportat la art. 112 alin. 1 lit. b C.pen. Dispune confiscarea de la inculpatul A***** M******* M**** a sumei de 2500 lei. În temeiul art. 249 alin. 1 ?i 4 C.proc.pen. Men?ine măsura sechestrului asigurator instituit prin Ordonan?a nr. 756/P/2016 din 18.10.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj asupra sumei de 2500 lei, ridicată de la inculpatul A***** M******* M**** conform chitanţei nr. 10830039/1/18.10.2016. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. Obligă pe inculpatul A***** M******* M**** la plata sumei de 900 lei cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin 6 C.proc.pen. Cheltuielile privind interpretul de limbă arabă – Kadour Aksam, prezent în sală la datele de 13.02.2017 şi 27.02.2017, respectiv suma de 381,77 lei contravaloare factură fiscală nr. 48/13.02.2017 şi suma de 381,77 lei contravaloare factură fiscală nr. 51/27.02.2017, reprezentând interpretare simultană, tarif calculat potrivit art. 1 alin. 1 lit. a din Ordinul 772/C din data de 05 martie 2009 coroborat cu art. 7 alin. 3 lit. a, c din Legea 178/1997, precum şi contravaloare transport ocazionat cu deplasarea acestuia de la Turceni (localitatea de domiciliu) la Craiova şi retur, calculat în baza art. 273 alin. 4 C.proc.pen. raportat la art. 10 din Legea nr. 178/1997, sumă indexată în funcţie de indicele ratei de inflaţie conform art. 2 din Ordinul 772/C din data de 05 martie 2009 rămân în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile special alocate de Ministerul Justi?ei Tribunalului Dolj în acest sens. O copie a prezentei, împreună cu facturile fiscale ataşate, se va înainta la serviciul financiar contabil din cadrul Tribunalului Dolj pentru a fi avute în vedere la plata interpretului de limbă arabă – Kadour Aksam. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 06.03.2017
Hotarare 152/2017 din 06.03.2017Având nevoie de timp pentru deliberare, în baza art. 391 alin. 1 C.pr.pen., amână pronunţarea la data de 06 Martie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2017Pentru eliberare copie suport magnetic.
Incheiere de sedinta din 13.02.2017