Dosar 1023/90/2016 din 29.03.2016

anulare act administrativ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1023/90/2016
Data dosar:
29.03.2016
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
A II A CIVILA
Obiect:
anulare act administrativ
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.10.2016 la ora 09:30

    Complet: F3-Contencios
  • Respinge cererea

    Respinge acţiunea. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2016.

    Hotarare 1279/2016 din 11.10.2016
  • Sedinta din data de 13.09.2016 la ora 09:30

    Complet: F3-Contencios
  • Amână cauza

    Având în vedere Hotărârea nr. 3/9.09.2016 a Adunării generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Vâlcea, conform căreia, începând cu data de 12.09.2016 şi până la dispoziţii contrare, s-a adoptat aderarea la forma de protest public constând în soluţionarea numai a cauzelor de tip urgent, cât şi faptul că în prezenta cauză, capătul de cerere privind suspendarea actului administrativ contestat a fost soluţionat la termenul anterior, cauza se amână fără discuţii.

    Incheiere de sedinta din 13.09.2016
  • Sedinta din data de 23.08.2016 la ora 09:00

    Complet: Complet Vacanta 1 - C.A.F
  • Amână cauza

    Respinge cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Acordă termen pentru soluţionarea cererii de anulare a actului la data de 13.09.2016, completul F3 Contencios. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.08.2016.

    Hotarare 1130/2016 din 23.08.2016
  • Sedinta din data de 09.08.2016 la ora 09:00

    Complet: Complet Vacanta 1 - C.A.F
  • Amână cauza

    pentru ca parata sa depuna la dosar documentatia de la baza actului administrativ ce face obiectul cauzei

    Incheiere de sedinta din 09.08.2016
  • Sedinta din data de 26.07.2016 la ora 09:00

    Complet: Complet Vacanta 1 - C.A.F
  • Amână cauza

    fata de lipsa de procedura cu IPJ

    Incheiere de sedinta din 26.07.2016
  • Sedinta din data de 28.06.2016 la ora 09:30

    Complet: Cameră de consiliu
  • Încheiere

    Admite cererea de preschimbare a termenului de judecată, formulată de reclamantă. Dispune preschimbarea termenului de judecată stabilit la data de 13 septembrie 2016, pentru data de 26 iulie 2016, pentru când se vor cita părţile. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 iunie 2016.

    Incheiere de sedinta din 28.06.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD