Ţ**** F**** A*****
IntimatAdmite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara . În baza art. 153,154 şi 155 din Legea nr. 302/2004, dispune executarea în România a pedepsei principale rezultante de 10 ani şi 8 luni închisoare ( 3895 zile) aplicată condamnatului Ţ**** F**** A*****, şi recunoaşterea sentinţei penale pronunţată faţă de persoana condamnată : - nr. T20140897 din 24 februarie 2015, definitivă şi irevocabilă la aceiaşi dată, pronunţată de Curtea de Coroană din Chelmsford, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante şi substanţe psihotrope. Dispune transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate Ţ**** F**** A***** - în prezent deţinut în Penitenciarul şi Casa de Corecţie Chelmsford- Maria Britanie în vederea continuării executării pedepsei aplicate prin sentinţa penală sus menţionată. Constată că din pedeapsa aplicată s-a executat un număr de: - 503 zile închisoare , în urma calculului efectuat la 11.04.2016 şi aceasta urmează a fi finalizată la data de 24.07.2025. Dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 420 lei către Baroul Timiş, reprezentând onorariu avocat oficiu. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare cu procurorul şi de la comunicare cu persoana condamnată.
Hotarare 217/2016 din 20.07.2016