S* E******** S**
DebitorI******** I****
LichidatorV******* - S******** C********** M**************
CreditorD**** C********** - A*** S****
CreditorB******* S********** C*****
CreditorAdmite raportul final întocmit de lichidatorul judiciar I.IPURL Zalău ?i cererea acestuia pentru închiderea procedurii insolven?ei. Dispune închiderea procedurii insolvenţei prin faliment a debitorului E.SRL Z.. Dispune radierea debitorului persoană juridică din Registrul comer?ului. Prezenta se notifică direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii de închidere a procedurii. Prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, realizată prin BPI. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Sălaj. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.10.2019.
Hotarare 843/2019 din 16.10.2019AP:16.10.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.10.2019AP:11.10.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.10.2019AP: 10.10.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2019termen acordat la soliictarea lichidatorului judiciar în vederea continuării procedurii
Incheiere de sedinta din 04.06.2019termen acordat la solicitarea lichidatorului judiciar în vederea continuării procedurii debitoarei
Incheiere de sedinta din 05.03.2019termen acordat la solicitarea lichidatorului în vederea continuării procedurii
Incheiere de sedinta din 04.12.2018termen acordat pentru continuarea valorificării bunurilor debitoarei
Incheiere de sedinta din 04.09.2018termen acordat la solicitarea lichidatorului judiciar în vederea continuării procedurii
Incheiere de sedinta din 07.05.2018termen acordat pentru continuarea procedurilor de valorificare a bunurilor debitoarei
Incheiere de sedinta din 05.02.2018termen acordat pentru continuarea procedurii privind valorificarea bunurilor debitoarei
Incheiere de sedinta din 02.10.2017termen acordat pt. inventarierea, evaluarea şi valorificarea bunurilor
Incheiere de sedinta din 19.06.2017Admite raportul administratorului judiciar privind intrarea în faliment a debitoarei SC E. SRL. În temeiul art.145 alin.1 lit. D din Legea nr.85/2014, raportat la art.97 alin.2 din acelaşi act normativ, aprobă concluziile raportului administratorului judiciar prin care s-a propus trecerea debitoarei la faliment în procedură simplificată. Dispune intrarea societăţii debitoare SC E.SRL, în procedura falimentului. În temeiul art. 145 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune dizolvarea societatii debitoare. În temeiul art.145 alin.2 lit.c) din legea nr.85/2014 confirmă în calitate de lichidator judiciar I******** I**** desemnat potrivit art.73 din lege, care va exercita atribuţiile prevăzute de lege în sarcina sa, precum ?i pe cele care îi vor fi stabilite de judecătorul sindic. Stabileşte pentru lichidator un onorariu de 900 lei lunar plus TVA. În temeiul art.85 pct.4 din Legea 85/2014 constată încetat de drept dreptul de administrare al debitoarei. În temeiul art.85 pct.1 din Legea 85/2014. dispune ca toate băncile la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al lichidatorului. În temeiul art.145 alin.2 lit.f şi alin.3 din Legea nr.85/2014 dispune ca lichidatorul să notifice conform Codului de procedură civilă intrarea în faliment tuturor creditorilor cuprinşi în lista întocmită de administratorul judiciar conform art. 145 alin.2 lit.e, ale căror creanţe s-au născut după deschiderea procedurii debitorului şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sălaj , pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea, pe cheltuiala debitorului, într-un ziar de largă circulaţie şi în BPI, notificare ce va cuprinde şi următoarele termene: - termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor menţionate la art. 146 alin 3 din lege în vederea întocmirii tabelului suplimentar, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă : 25.04.2017; - termenul de verificare a creanţelor menţionate la art. 146 alin 3 din lege, de întocmire şi publicare a tabelului suplimentar al acestora : 19.05.2017; - termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor în 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului suplimentar ; - termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat la 15.06. 2017. În temeiul art.63 alin.1 ?i art.59 alin.2 din Legea nr.85/2014 Lichidatorul va depune lunar un raport cuprinzând menţiunile impuse de art.59 alin.1 din lege. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 19.06.2017, ora 9,00. Cu drept de apel, în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Sălaj . Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.03.2017.
Hotarare intermediara 561/2017 din 20.03.2017În baza art. 139, alin. 1 din Legea nr. 85/2014, confirmă planul de reorganizare judiciară al debitoarei SC E.SRL. În vederea verificării modului de derulare a planului de reorganizare pentru prezentarea raportului trimestrial, votat în adunarea creditorilor, fixează termen la 20 martie 2017. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Sălaj în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată în şedinţa publică din 05 decembrie 2016.
Hotarare 1592/2016 din 05.12.2016termen acordat pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 03.10.2016Admite cererea debitorului SC E. SRL şi în temeiul art.38 alin.1,rap. la art.65 ,66 alin.10 ,art. 71 alin.1 teza I din Legea 85/2014 dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva acestuia. În baza art 45 alin 1 lit d, din Legea nr 85/2006, desemnează pentru administrarea procedurii până la confirmarea acestuia ,ca administrator judiciar provizoriu pe I******** I**** care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 raportat la art. 87 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 800 lei lunar . Dispune notificarea de către lichidator a deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi ORC Sălaj conform art. 100 din Legea nr.85/2014. Pune în vedere administratorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitorului, să întocmească ?i să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, ?i, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 din aceia?i lege, asupra cauzelor ?i împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, sens în care să constate situaţia exactă a activului ?i pasivului societăţii, Dispune comunicarea prezentei instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligaţie revenind administratorului judiciar. De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare , extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei ?i de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. În afară de cazurile prevăzute la art. 87, de cele autorizate de judecătorul-sindic sau avizate de către administratorul judiciar, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule de drept. Pune în vedere administratorului judiciar să convoace adunarea generala a acţionarilor/asociaţilor sau membrilor persoanei juridice pentru desemnarea administratorului special in termen de maxim 10 de zile de la notificarea deschiderea procedurii. Fixează următoarele termene limită: -termenul de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la Încheierea de deschidere a procedurii - 10 zile de la notificare, precum ?i termenul de soluţionare a opoziţiilor, care nu va depă?i 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora -termenul pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor însoţită de acte doveditoare la 22.08.2016. -termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe la 6.09.2016. Contestaţiile vor fi depuse la tribunal în termen de 7 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar. -termenul de definitivare a tabelului creanţelor 30.09.2016. Prima şedinţă a adunării creditorilor va avea loc la data de 9.09.2016. Fixează termen de judecată la data de 3 .10.2016. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar, raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii conf. art. 43 alin. 2 din Legea nr. 85/2014. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Sălaj. Dispune comunicarea prezentei minute de urgenţă cu practicianul în insolvenţă. Dată in camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică .
Hotararecameraconsiliu102/2016 din 05.07.2016