C****** C***** C******
InculpatI***** D*****
InculpatB**** T***********
Parte vătămatăI.În temeiul art. 396 alin. 1, 4 şi 10 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal, stabileşte pedeapsa de 2 luni închisoare în sarcina inculpatului C****** C***** C******, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 Cod penal (faptă din data de 29.04.2014). În temeiul art. 396 alin. 1, 4 şi 10 Cod procedură penală, raportat la art. 83 Cod penal, stabileşte pedeapsa de 7 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune, prevăzută de art. 32 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal (faptă din data de 29.04.2014). Constată că infracţiunea ce face obiectul cauzei de faţă este concurentă cu cea pentru care s-a dispus, faţă de acelaşi inculpat, amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare, prin sentinţa penală nr. 350/10.02.2016 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 01.03.2016. În temeiul art. 89 alin. 1 Cod penal, anulează amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 350/10.02.2016 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 01.03.2016. În temeiul art. 40 alin. 1 Cod penal, art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate în cauză, de 7 luni şi de 2 luni închisoare, cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 350/10.02.2016 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 01.03.2016, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, pe care o sporeşte cu cu 1/3 din suma celorlalte pedepse (3 luni închisoare), pedeapsa rezultantă stabilită fiind de 1 an şi 3 luni închisoare. În baza art. 83 alin. 1, alin.3 Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii de 1 an şi 3 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data de 01.03.2016, stabilit în condiţiile art. 89 alin. 2 Cod penal. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului să execute obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 50 zile la una dintre următoarele două instituţii: SC Horticultură SA şi SC Drumuri Municipale SA, în conformitate cu dispoziţiile art. 51 şi 52 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu luarea în considerare a zilelor de muncă în folosul comunităţii efectuate în baza sentinţei penale nr. 350/10.02.2016 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 01.03.2016. În baza art. 86 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. II.În temeiul art. 396 alin. 1, 4 şi 10 Cod procedură penală, raportat la art. 83 Cod penal, stabileşte pedeapsa de 4 luni închisoare în sarcina inculpatului I***** D*****, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (faptă din aprilie 2014). În temeiul art. 396 alin. 1, 4 şi 10 Cod procedură penală, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal, stabileşte pedeapsa de 5 luni închisoare, în sarcina inculpatului I***** D*****, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la înşelăciune, prevăzută de art. 48 Cod penal, art. 32 Cod penal rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal (faptă din data de aprilie 2014). În baza art. 39 alin.1 lit. b Cod penal şi art. 38 alin.1 Cod penal stabileşte în sarcina inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 luni închisoare, pe care o sporeşte cu o lună şi 10 zile (1/3 din 4 luni închisoare), pedeapsa rezultantă stabilită fiind de 6 luni şi 10 zile închisoare. În baza art. 83 alin. 1, alin.3 Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului să execute obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 40 zile la una dintre următoarele două instituţii: S.C. Pieţe S.A. şi S.C. Horticultura S.A., în conformitate cu dispoziţiile art. 51 şi 52 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 86 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1, lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală, rap. la art. 88 Cod penal atrage atenţia inculpaţilor asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei în regim de detenţie. Ia act că persoana vătămată B**** T*********** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 25 alin 3 Cod procedură penală desfiinţează înscrisul falsificat adeverinţă de venit nr. 170/28.04.2014, precum şi adeverinţa de venit pe anul anterior 2013, nr. 170/28.04.2014. În baza art. 274 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.11.2016.
Hotarare 3786/2016 din 14.11.2016Amana pronuntarea la data de 14.11.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.11.2016Stabileste termen pentru pronuntare la data de 03.11.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2016Se citeaza inculpatul Ciobanu Cosmin cu mandat de aducere efectiva
Incheiere de sedinta din 29.09.2016Admite cererea de amanare formulata de catre aparatorul inculpatului
Incheiere de sedinta din 15.09.2016