P******** D* P* L**** J********** P*****
ApelantŞ*** M*****
Intimat InculpatO***** S***** I** S****
Intimat Parte civilăDECIZIA PENALĂ NR. 90/A/27.01.2017 Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu. Desfiinţează în întregime sentinţa penală nr. 103/13.10.2016 a Judecătoriei Panciu şi în rejudecare. Condamnă pe inculpatul Ş*** M***** la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de „tăiere fără drept de arbori” prevăzută de art. 107 al. 1 lit. d Cod silvic şi la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de „furt de arbori” prevăzută de art. 109 al. 1 lit. d Cod silvic. În baza art. 38 al.1 şi 2, art. 39 al. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în cauză inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare sporită cu 1/3 din celeilalte pedepse (1/3 din 2 ani închisoare, adică 8 luni), pedeapsa rezultantă fiind de la 2 ani şi 8 luni închisoare. În baza dispoziţiilor art. 91, 92 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului Ş*** M*****, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. În baza art. 93 alin.1 din noul Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul Ş*** M***** va respecta următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vrancea, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 2 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Ş*** M***** va respecta următoarea obligaţie: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 al. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Ş*** M***** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la Primăria Cîmpuri sau la Biserica ”Sfin?ii Voievozi Mihail ?i Gavril” Valea Babei din Com. Cîmpuri, sat Cîmpuri. Conform art. 404 al. 2 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului Ş*** M***** că, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor sus-menţionate ori în cazul comiterii de noi infracţiuni, se va revoca suspendarea şi se va dispune executarea pedepsei, potrivit art. 96 Cod penal. În temeiul art. 397 al. 1 Cod pr. penală raportat la art. 25 al. 1 Cod pr. penală şi art. 1349 Cod civil obligă pe inculpatul Ş*** M***** la plata sumei de 24.445,36 lei, reprezentând prejudiciul rămas neacoperit, către partea civilă Ocolul Silvic IRI SRL Focşani din care 50% se va face venit la fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, în conformitate cu prevederile art. 8 al. 2 lit. b din OUG 85/2006 şi art. 33 al. 2 lit. e Cod silvic. În baza art. 274 al. 1 Cod pr. penală obligă pe inculpatul Ş*** M***** la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Conform art. 275 al. 3 Cod pr. penală cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, se va vira către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei ( av. Gheorghe Oana). Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 27.01.2017.
Hotarare 90/2017 din 27.01.2017AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 27.01.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.01.2017