G***** R*********** a***
PetentO******* I***** S**
IntimatO***** D* P* L**** T********* C***
IntimatAdmite plângerea împotriva rezoluţiei Directorului ORC de pe lângă Tribunalul Cluj formulată de petenta G.R.cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat A.P.N.şi, în consecinţă: Modifică rezoluţia nr. 37590/4 noiembrie 2016 pronunţată de persoana desemnată de Directorul ORC de pe lângă Tribunalul Cluj în dosarul nr. 71876/30 septembrie 2016 după cum urmează: Admite cererea de înscriere menţiuni precizată nr. 71876/30 septembrie 2016 formulată de petenta G.R.în contradictoriu cu SC O.I.SRL, şi, în consecinţă: Dispune înscrierea în registrul comerţului a menţiunii privind revocarea din funcţia de administrator al SC O.I.SRL a petentei G.R., conform pct. 1 al hotărârii AGA nr. 1/7 ianuarie 2010. Ia act că petenta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj.
Hotarare 5/2017 din 09.01.2017