A******** C*********
Apelant PetentI************ J******* D* P****** V*****
IntimatAdmite cererea. Lămureşte dispozitivul deciziei nr. 1519/07.11.2016 a Tribunalului Vâlcea, în sensul că soluţia pronunţată de instanţă este următoarea: "Respinge apelul ca nefondat". Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11.09.2017.
Incheiere de sedinta din 11.09.2017Având în vedere că revizuentul a precizat în scris cererea cu care este investită instanţa, ca fiind cerere pentru lămurirea hotărârii şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii, scoate cauza de pe rol şi o înaintează completului iniţial investit cu soluţionarea apelului, respectiv Ap2 şi acordă termen la data de 11.09.2017.
Incheiere de sedinta din 15.06.2017Se acordă un ultim termen, pentru a preciza apelantul cum înţelege să formuleze actul înaintat instanţei, cerere de lămurire dispozitiv sau cerere de revizuire.
Incheiere de sedinta din 18.05.2017Admite cererea. Încuviinţează abţinerea d-nului judecător Donţete Daniel şi d-nei judecător Uce Nicoleta Laura. Dispune repartizarea aleatorie a cauzei. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 martie 2017.
Incheiere abtinere 33/2017 din 07.03.2017Recalifică cererea pentru lămurirea hotărârii şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ca fiind o cerere de revizuire potrivit dispoziţiilor art. 509 pct. 1 din C. pr.cv. Se formulează declaraţii de abţinere de către ambii membri ai completului, potrivit art. 41 alin. (1) din C. pr. cv. întrucât aceştia au pronunţat hotărârea atacată. Stabileşte termen în data de 20.03.2017 până când se vor soluţiona declaraţiile de abţinere.
Incheiere indreptare eroare materiala din 06.03.2017Admite apelul. Schimbă în tot sentinţa, în sensul că respinge plângerea ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.11.2016.
Hotarare 1519/2016 din 07.11.2016Având în vedere Hotărârea nr. 3/09.09.2016 a Adunării generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Vâlcea, conform căreia, începând cu data de 12.09.2016 şi până la dispoziţii contrare, s-a adoptat aderarea la forma de protest public constând în soluţionarea numai a cauzelor de tip urgent, prezenta cauză neîndeplinind această condiţie,amână cauza la data de 07.11.2016.
Incheiere de sedinta din 26.09.2016