T******* I* F*****
PetentAdmite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, din cadrul Penitenciarului Baia Mare, privind pe condamnatul T.F. şi, în consecinţă: În temeiul art. 100 Cod penal dispune liberarea condiţionată a condamnatului din executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 305/2014 a Judecătoriei Vişeu de Sus în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 377/2015 de către Judecătoria Vişeu de Sus. În baza art. 100 alin. 6 Cod penal intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei – 07.07.2017 constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art. 100 alin. 5 raportat la art. 104 alin. 2 Cod penal referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni pe durata termenului de supraveghere. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în -. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 14.12.2016.
Hotarare 2384/2016 din 14.12.2016Amână pronunţarea la data de 14.12.2016, ora 14:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2016