G******* I***
InculpatD** V********
Parte vătămatăConstată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.551/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia privind pe inculpatul G******* I***, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii prev şi ped. de art.228 al.1, art.229 al.1 lit d şi alin.2 lit.b C.pen. cu aplicare art.41 al.1 C.pen, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul G******* I***, citarea acestuia, pentru termenul de judecată din data de 28.09.2016. Dispune citarea părţii vătămate D** V********, cu menţiunea dacă se constituie parte civilă în cauză, iar în caz afirmativ să indice natura şi întinderea pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care se întemeiază cererea de constituire ca parte civilă, până la începerea cercetării judecătoreşti. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare Pronunţată în camera de consiliu, azi, 02.08.2016.
Incheiere finala dezinvestire 36/2016 din 05.08.2016