Dosar 1052/230/2016 din 01.09.2016

anulare act


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1052/230/2016
Data dosar:
01.09.2016
Instanta:
Judecătoria Filiasi
Departament:
JUDECATORIA FILIASI
Obiect:
anulare act
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.11.2016 la ora 09:00

    Complet: C2
  • Anulează cererea

    În temeiul dispoziţiilor art. 200 alin. 3, alin. 4 şi alin. 5 din Codul de procedură civilă republicat, Dispune anularea cererii de chemare în judecată, având ca obiect "anulare act", formulată de reclamanta Radu (fostă Toma) Ecaterina, în contradictoriu cu pârâtul Epure Dragoş – Cătălin, pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind completarea cererii de către reclamantă, respectiv aceasta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.469 lei, datorată potrivit dispoziţiilor articolului 3 alin. 2 lit. a) cu referire la alin. 1 lit. d) din ORDONANŢA DE URGENŢĂ numărul 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, în condiţiile în care nu a formulat nici cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, conform legii – O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Cu drept pentru reclamantă de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2016.

    din 10.11.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD