G***** H******* L**
CreditorK****** I*** S*****
DebitorAdmite cererea formulată de Biroul executorului judecătoresc CRG Încuviinţează executarea silită a contractului de credit în dosarul execuţional nr. 4517/2016 al Biroului executorului judecătoresc CRG deschis la cererea creditoarei G H L.T.D. prin reprezentant convenţional avocat Anghelache Elena împotriva debitorului KIS Autorizează creditoarea GLASRO HOLDINGS L.T.D. să treacă la executarea silită în toate formele prevăzute de lege în vederea punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit încheiat între debitor şi SC C IFN S.A. Urmărirea se încuviinţează pentru suma de 1926,07 lei, stabilit prin titlul executoriu cu modificările ulterioare, la care se adaugă cheltuielile de executare, urmărire care se va efectua în toate formele prevăzute de lege. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.11.2016.
Incheiere de executare silita 895/2016 din 29.11.2016