B** - G***** S****** G******* S* S******** S****
ContestatorV**** I***
IntimatAdmite contestaţia întemeiată pe art. 7 din Legea nr.77/2016 formulată de reclamanta BRD- Groupe Societe Generale S.A. în contradictoriu cu pârâtul V**** I***. Constată că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a procedurii de dare în plată prevăzută de Legea nr.77/2016 privind intenţia pârâtului de dare în plată a imobilului ipotecat în favoarea reclamantei prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2640/19.10.2008 de B.N.P. Bucşă Radu Gabriel şi Asociaţii. Constată că nu poate opera stingerea datoriilor izvorâte din contractul nr.896/31.10.2008 prin dare în plată a imobilului ipotecat. Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 20 de lei. Cu drept de apel în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare, ce se depune la sediul Judecătoriei Sibiu. Pronunţată, astfel la data de 25.04.2017, în şedinţă publică.
Hotarare 2408/2017 din 25.04.2017Amână pronun?area la data de 25.04.2017. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.04.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2017În vederea revenirii cu adresă la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru comunicarea veniturilor realizate de către pârât în perioada 2008-2012. În vederea emiterii de adresă către Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Incheiere de sedinta din 21.03.2017În vederea revenirii cu adresă la Agenţia Judeţeană a Finan?elor Publice Sibiu.
Incheiere de sedinta din 07.03.2017În vederea administrării probelor cu înscrisuri şi cu interogatoriu propuse de către contestatoare şi de către intimat.
Incheiere de sedinta din 07.02.2017În vederea comunicării intimată a notelor de şedinţă depuse de contestatoare.
Incheiere de sedinta din 10.01.2017