G******** I****
ReclamantS*** 9* A**** S*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamantul G******** I**** în contradictoriu cu pârâta SC 95 ARION SRL . Anulează decizia de concediere nr. 116/07.06.2016 emisă de pârâtă. Obligă pârâta către reclamant la plata drepturilor salariale cuvenite de la data încetării contractului de muncă până la data de 20.07.2016, indexate, majorate şi reactualizate, precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta. Obligă pârâta către reclamant la plata drepturilor salariale cuvenite pentru luna mai 2016 şi la indemnizaţia pentru concediul de odihnă neefectuat, aferent duratei contractului individual de muncă. Respinge capetele de cerere privind reintegrarea în funcţia deţinută, plata drepturilor salariale aferente lunii aprilie 2016, a diurnei şi a cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Călăraşi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.10.2016.
Hotarare 866/2016 din 18.10.2016Având nevoie de timp pentru a delibera.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.10.2016Acordat termen la cererea reclamantului pentru lipsă apărare.
Incheiere de sedinta din 27.09.2016