K**** Z**** M*****
InculpatK**** Z**** M*****
InculpatÎn temeiul art. 399 alin. 10 C.proc.pen. cu referire la art. 208 şi art. 207 alin. 4 C.proc.pen. cu referire la art. 202 alin. 1-3 şi 4 lit. b) corob. cu art. 211 şi art. 215 alin. 1 lit. a)-c) şi alin. 2 lit. a), d) C.proc.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, pe care o menţine, măsură luată faţă de inculpatul K. ZS. M., prin Încheierea penală nr. 244/C/23.09.2014 a Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj, în dosar penal nr. 5172/117/2014, definitivă, măsură prelungită prin Ordonanţa procurorului din data de 04.02.2015 în dosar de urmărire penală nr. 775/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, confirmată prin Încheierile judecătorului de cameră preliminară şi ale instanţei de judecată în dosar penal nr. 1069/117/2015 al Tribunalului Cluj, inculpatul fiind condamnat, în primă instanţă, de Tribunalul Cluj prin Sentinţa penală nr. 241/2016, pronunţată la data de 17.06.2016 în dosar nr. 1069/117/2015, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prev. şi ped. de art. 20 C.pen. din 1969 rap. la art. 174 alin. 1 şi 2 C.pen. din 1969, cu aplic. art. 73 lit. b) şi art. 76 alin. 1 lit. b) C.pen. din 1969. Potrivit art. 215 C.proc.pen, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie în a cărei circumscripţie domiciliază - organ desemnat cu supravegherea inculpatului, de două ori pe lună, conform programului ce va fi întocmit de către acest organ sau ori de câte ori va fi chemat. În baza art.215 alin.2 C.proc.pen., pe timpul controlului judiciar, inculpatul să respecte şi următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căruia se află cauza; - să nu comunice cu partea civilă; În baza art. 215 alin. 3 C.proc.pen., se atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive sau cu măsura arestului la domiciliu. În temeiul art.215 alin.4 C.proc.pen., supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizează de către organul de poliţie în a căror circumscripţie domiciliază. În baza art.215 alin.5 C.proc.pen., dispune comunicarea unei copii de pe prezenta inculpatului, unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie domiciliază, Serviciului public de evidenţă a persoanelor, Poliţiei de Frontieră Române. Următoarea verificare a legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar în cursul judecăţii se va realiza cel mai târziu în termen de 60 de zile, calculat de la data prezentei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, data de 11.08.2016, ora 13:00.
71/2016 din 11.08.2016