N****** P**** -*****
ReclamantV******* N*******
PârâtC***** M******
PârâtAdmite, în parte, capetele de cerere privind constatare drept de proprietate şi nulitate certificat de moştenitor, astfel cum au fost modificate prin cererea din data de 01 februarie 2017 (filele 89 - 92). Constată că autoarea reclamantului, Negrici Maria, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului casă de locuit în suprafaţă de 18 mp, construită din lemn, acoperită cu tablă, compusă din două camere, situată în comuna Mateeşti, sat Mateeşti, judeţul Vâlcea, prin actul de dotă, autentificat sub nr. 218/11 februarie 1936 de Tribunalul Districtual Vâlcea – Secţia I, şi nu l-a înstrăinat tatălui pârâtelor pin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2889/511/17 decembrie 1959, de Notariatul de Stat al Raionului Rm.Vâlcea. Constată nulitatea parţială a certificatului de moştenitor nr. 170/08 decembrie 2005, emis de Biroul Notarului Public „Drânciu Constantin”, cu sediul în oraşul Horezu, judeţul Vâlcea, cu privire la bunurile imobile menţionate pct. I lit. b) pct. 5), respectiv: cota de 1/2 din casa de locuit în suprafaţa de 184 mp, construită din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din cinci camere şi sală; şi o casă de locuit în suprafaţă de 18 mp, construită din lemn, acoperită cu tablă, compusă din două camere, ambele imobile situate în comuna Mateeşti, sat Mateeşti, judeţul Vâlcea. Respinge capetele de cerere cu privire la grajdul în suprafaţă de 32 mp şi pătulul în suprafaţă de 6 mp. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Disjunge capătul de cerere privind partajul casei de locuit în suprafaţă de 184 mp, situată în comuna Mateeşti, sat Mateeşti, judeţul Vâlcea, şi dispune înregistrarea acestuia în cadrul unui dosar cu număr nou, cu termen de judecată la data de 06.03.2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Prorogă pronunţarea cu privire la proba cu expertiză în specialitatea evaluări proprietăţi imobiliare, solicitată de reclamant. Pronunţată astăzi 02 februarie 2018, şi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 471/2018 din 02.02.2018Amână pronunţarea în data de 02 februarie 2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.01.2018Amână pronunţarea asupra admisibilităţii în principiu în data de 25 ianuarie 2018, pentru concluzii scrise. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2018Prorogă discutarea răspunsului la obiecţiunile faţă de raportul de expertiză în specialitatea construcţii, filele 296-301, şi onorariului provizoriu solicitat de expertul în specialitatea construcţii Mirea Mircea, fila 229, ulterior discutării răspunsului la obiecţiunile formulate de părţi. Pune în vedere părţilor ca eventualele obiecţiuni faţă de răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză să le formuleze în scris şi să le depună la dosar înainte de termenul acordat. Citarea, în continuare, a martorilor încuviinţaţi pentru ambele părţi, respectiv: pentru reclamant, martorul Stănişor Nicolae şi, pentru pârâte, Picu Iuliana şi Lungănoiu Toma. Pune în vedere părţilor să aducă, la termen, martorii încuviinţaţi. Prorogă, în continuare, discutarea şi pronunţarea cu privire la proba cu expertiza în specialitatea evaluare bunuri imobile, solicitată de reclamant. Estimează durata necesară cercetării procesului la 8 luni din acest moment. Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 16 ianuarie 2018, după ora 12:30, C4, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, conform art. 229 alin. 1 C.pr.civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 28.11.2017Emiterea unei adrese către expertul în specialitatea construcţii Mirea Mircea pentru a răspunde la următoarele obiecţiuni faţă de raportul de expertiză: 1. să răspundă dacă la obiectivul nr. 3 concluziile au fost formulate pe baza înscrisurilor depuse de pârâte în dosarul cauzei; dacă aceste lucrări se pot identifica fizic la construcţiile în litigiu; 2. să răspundă la obiecţiunea nr. 1 formulată de pârâte la fila 251, 3. să răspundă la obiecţiunea nr. 2 formulată de pârâte la fila 251, în sensul să răspundă expertul dacă scara şi sala deschisă sunt noi şi dacă poate indica cu aproximaţie anul construirii acestora; 4. să răspundă la obiecţiunea nr. 1 formulată de reclamant la fila 278; 5. să răspundă la obiecţiunea nr. 2 formulată de reclamant la fila 278. Cu copie după obiecţiunile formulate de reclamant, fila 278, şi de pârâte, filele 251-252. Prorogă discutarea onorariului provizoriu solicitat de expertul în specialitatea construcţii Mirea Mircea, fila 229, ulterior discutării răspunsului la obiecţiunile formulate de părţi. Admite cererea de înlocuire a martorului Popescu Constantin Ion, formulată de reclamant. Pune în vedere reclamantului să indice numele, prenumele şi adresa martorului încuviinţat în înlocuire, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Citarea martorilor încuviinţaţi pentru ambele părţi, respectiv: pentru reclamant, martorii Stănişor Nicolae şi cel ce urmează că fie individualizat şi, pentru pârâte, Picu Iuliana şi Lungănoiu Toma. Prorogă, în continuare, discutarea şi pronunţarea cu privire la proba cu expertiza în specialitatea evaluare bunuri imobile, solicitată de reclamant. Prorogă, în continuare, discutarea estimării duratei necesare pentru cercetarea procesului, la termenul următor. Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 28 noiembrie 2017, după ora 11:30, la cererea apărătorilor părţilor, C4, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, conform art. 229 alin. 1 C.pr.civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2017.
Incheiere de sedinta din 17.10.2017Admite cerere de amânare formulată de apărătorul reclamantului. Prorogă discutarea raportului de expertiză, a obiecţiunilor formulate de părţi faţă de acesta (filele 251-252 şi 278) şi a onorariului definitiv pentru expertul în specialitatea construcţii, Mirea Mircea (fila 229), la termenul următor. Prorogă, în continuare, discutarea şi pronunţarea cu privire la proba cu expertiza în specialitatea evaluare bunuri imobile, solicitată de reclamant. Prorogă, în continuare, discutarea cererii cu privire la înlocuirea martorului Popescu Constantin Ion, încuviinţat pentru reclamant. Martorii încuviinţaţi se citează după discutarea raportului de expertiza în specialitatea construcţii. Prorogă, în continuare, discutarea estimării duratei necesare pentru cercetarea procesului, la termenul următor. Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 17 octombrie 2017, la cererea apărătorilor părţilor, C4, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, conform art. 229 alin. 1 C.pr.civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 octombrie 2017.
Incheiere de sedinta din 03.10.2017Instanţa dispune amânarea judecării cauzei faţă de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 05.09.2017Emiterea adresei către expert Mirea Mircea, pentru a-i aduce la cunoştinţă faptul că a fost desemnat să efectueze expertiza tehnică judiciară în specialitatea construcţii şi obiectivele expertizei stabilite în încheierea de şedinţă din data de 30 mai 2017, cu menţiunea de a depune raportul de expertiză, însoţit de borderoul cu onorariul definitiv şi cheltuielile aferente efectuării expertizei, cu cel puţin 10 zile înaintea termenul fixat, în exemplare suficiente pentru fiecare parte şi unul în plus pentru instanţă, precum şi dovezile de convocare a părţilor şi un proces-verbal în care să consemneze eventualele obiecţiuni formulate de părţi faţă de cele constatate cu ocazia convocării, iar, în caz contrar să anunţe, în scris instanţa asupra motivului imposibilităţii depunerii raportului de expertiză. Emiterea unei adrese către Biroul locale de expertize Vâlcea pentru a-i aduce la cunoştinţă desemnarea expertului şi plata onorariului provizoriu pentru expert. Emiterea adreselor către experţii observatori solicitaţi de părţi, Chiorean Cornel Marin şi Horincar Dorel Vasile, pentru a le aduce la cunoştinţă faptul că au fost încuviinţată ca experţi observatori la cererea părţilor, obiectivele raportului de expertiză, cu menţiunea de a lua legătura cu expertul titular şi de a depune la dosar concluziile proprii cu privire la raportul de expertiză, precum şi contractul încheiat cu părţile şi dovada achitării onorariului, conform art. 18 alineat final din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară. Prorogă discutarea cererii cu privire la înlocuirea martorului Popescu Constantin Ion, încuviinţat pentru reclamant. Ia act că prenumele corect al martorului încuviinţat pentru reclamant, Stănişor Mihai, este Nicolae, cu domiciliul în comuna Mateeşti, sat Mateeşti, jud. Vâlcea. Prorogă discutarea şi pronunţarea cu privire la proba cu expertiza în specialitatea evaluare bunuri imobile, solicitată de reclamant. Martorii încuviinţaţi se citează după administrarea probei cu expertiza în specialitatea construcţii. Prorogă discutarea estimării duratei necesare pentru cercetarea procesului, la termenul următor. Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 05 septembrie 2017, C4, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, conform art. 229 alin. 1 C.pr.civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 20.06.2017Ia act că reclamantul nu mai insistă în administrarea probei cu mărturisirea pârâtei V******* N*******. Încuviinţează, pentru reclamant, proba testimonială cu martorii Popescu Constantin şi Stănişor Mihai. Încuviinţează, pentru pârâte, proba testimonială cu martorii Picu Iuliana şi Lungănoiu Toma. Dispune citarea acestora pentru termenul următor. Revenirea cu adresa de la fila 114 către B.N.P. Drânciu Constantin. Emiterea unei adrese către Primăria Mateeşti pentru a comunica copii după înscrisurile care au stat la baza rolurilor agricole ale persoanelor menţionate în adresa nr. 2523/10 mai 2017, de la fila 115. Respinge proba cu expertiza în specialitatea topografie, solicitată de reclamant. Încuviinţează proba cu expertiza în specialitatea construcţii, solicitată de ambele părţi. Prorogă discutarea şi pronunţarea cu privire la proba cu expertiza în specialitatea evaluare bunuri imobile, solicitată de reclamant. Desemnează, prin tragere la sorţi, pe expert în specialitatea construcţii pe expert Mirea Mircea. Stabileşte următoarele obiective pentru expertiza în specialitatea construcţii: 1. expertul să identifice dacă construcţiile trecute în actul de dotă din 11 februarie 1936, autentificat sub nr. 218/1936, de Tribunalul Districtului Vâlcea – Secţia I – a (filele 14-17) şi contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2889/511, în data de 19 decembrie 1959, de Notariatul de Stat al Raionului Rm. Vâlcea (filele 12 şi 13), există în natură la momentul efectuării expertizei, în comuna Mateeşti, sat Mateeşti, judeţul Vâlcea; 2. expertul să identifice aceste construcţii în starea în care se regăseau ele în anul 1950 şi să răspundă dacă aceste construcţii au fost modificate; 3. expertul să identifice reparaţiile efectuate la casă în perioada 1950-2016 (de exemplu dacă au fost făcute renovări, reîntărirea casei, subzidiri, etc.), cu precizarea de a se menţiona dacă acestea au fost realizate la întreaga casă sau doar la o parte din aceasta; 4. expertul să verifice şi să răspundă dacă există construcţii noi pe teren; 5. expertul să identifice şi efectueze schiţă pentru fiecare construcţie în parte identificată la faţa locului. Stabileşte onorariului provizoriu pentru expertul în specialitatea construcţii în cuantum de 1.000 de lei, din care 500 de lei în sarcina reclamantului şi 500 de lei în sarcina pârâtelor. Pune în vedere reclamantului şi pârâtelor, sub sancţiunea decăderii din probă, să depună la dosar dovada achitării onorariului provizoriu pentru expert în specialitatea construcţii în cuantum de 500 de lei fiecare. Pune în vedere părţilor să depună la dosar lista cu experţii observatori. Martorii încuviinţaţi se citează după administrarea probei cu expertiza în specialitatea construcţii. Prorogă discutarea estimării duratei necesare pentru cercetarea procesului, la termenul următor. Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 20 iunie 2017, C4, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, conform art. 229 alin. 1 C.pr.civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 mai 2017.
Incheiere de sedinta din 30.05.2017În vederea administrării probatoriului, instanţa dispune amânarea judecării cauzei.
Incheiere de sedinta din 04.04.2017Se stabileşte un nou termen de judecată pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinarea depusă la dosar.
Incheiere de sedinta din 07.03.2017Pentru a lua cunoştinţă de cererea modificatoare depusă la acest termen de reclamant şi pentru a verifica dacă mai există diferenţe de taxă de timbru de achitat, precum şi pentru ca pârâtele să ia cunoştinţă de cererea modificatoare depusă în cadrul şedinţei de reclamant şi pentru a putea depune întâmpinare.
Incheiere de sedinta din 21.02.2017