O**** D**** G******
InculpatP****** ,**** D******** P*** D****** C******
Parte civilăD******* G******* D* A******** S****** B****
Parte responsabilă civilmenteÎn temeiul art. 348 raportat la art. 207 al. 7 C. pr. pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul O**** D**** G******, dispusă prin ordonanţa nr. 3810/P/12.05.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, în dosarul nr. 3810/P/2016 al acestui parchet, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 al. 1 - art. 229 al. 1 lit. b, d C. pen. cu aplicarea art. 113 al. 3 C. pen. şi menţine măsura controlului judiciar luată faţă de acesta. În baza art. 342 C. pr. pen., raportat la art. 35, art. 41 C. pr. pen., constată competenţa instanţei, sub aspectul funcţional, material şi teritorial. În baza art. 346 al. 1 C. pr. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3810/P/21.06.2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, privind pe inculpatul O**** D**** G******, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei. Ia act că inculpatul a fost asistat de avocat oficiu. În temeiul art. 275 al. 3, 6 C. pr. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului; onorariul avocatului din oficiu va fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare cu privire la măsura preventivă. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare cu privire la soluţionarea camerei preliminare.
1420/2016 din 11.10.2016Repune cauza pe rol pentru desemnarea avocatului din oficiu pentru inculpat şi comunicarea obiectului camerei preliminare, cu dreptul de a formula cereri / excepţii în 20 de zile. Pronunţată în camera de consiliu azi, 09.08.2016.
Incheiere de sedinta din 09.08.2016