Dosar 10943/180/2016 din 07.07.2016

delapidarea (art.295 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10943/180/2016
Data dosar:
07.07.2016
Instanta:
Judecătoria Bacău
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
delapidarea (art.295 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.05.2017 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 22
  • Condamnare

    Condamnă inculpata N***** G******* C***, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 al. 1, raportat la art. 308 al. 1 C. pen., cu aplicarea art. 35 al. 1 C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare. Aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b C. pen., pe o durată de 2 ani potrivit art. 66 al. 1 C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 68 al. 1 lit. b C. pen. Aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 65 al. 3 C. pen. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 al. 1 C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 2 lit. b C. pen., impune inculpatei obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială, derulat de sreviciul de probaţiune, sau în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 al. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Bacău sau al DGASPC Bacău - Centrul Maternal Bacău, pe o durată de 60 de zile. În baza art. 91 al. 4 C. pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În temeiul art. 19 cu 397 al. 1 C. pr. pen şi al art. 1357 C. civ., ia act că persoana vătămată SC Complex Hotelier Moldova SA nu s-a constituit parte civilă în cauză. Ia act că inculpata a fost asistată de apărător ales. În temeiul art. 274 al. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 150 lei către Ministerul Public, iar 200 lei către Ministerul Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.05.2017.

    Hotarare 792/2017 din 11.05.2017
  • Sedinta din data de 27.04.2017 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 22
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 11.05.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.04.2017
  • Sedinta din data de 23.03.2017 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 22
  • Amână cauza

    AMÂNĂ JUDECAREA CAUZEI PENTRU DATA DE 27.04.2017.

    Incheiere de sedinta din 23.03.2017
  • Sedinta din data de 23.02.2017 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 22
  • Amână cauza

    AMÂNĂ JUDECAREA CAUZEI PENTRU DATA DE 23.03.2017.

    Incheiere de sedinta din 23.02.2017
  • Sedinta din data de 12.01.2017 la ora 9:00

    Complet: Completul de judecată nr. 22
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 23.02.2017.

    Incheiere de sedinta din 12.01.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD