S* N** E******* S**
ContestatorD******** P******* - A*** P******
IntimatRespinge contestaţia la executare, ca neîntemeiata. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 06.02.2017.
Incheiere finala dezinvestire 252/2017 din 06.02.2017Amana pronuntarea la data de 06.02.2017, pronuntarea hotararii se va face prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.01.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.01.2017În vederea depunerii inscrisurilor solicitate, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 28.11.2016Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Ploieşti, din data de 30.09.2016, prin care s-a adoptat cu majoritate de voturi ca începând cu data de 10.10.2016 şi până la efectuarea demersurilor necesare punerii în aplicare a solicitărilor efectuate în cadrul Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Ploieşti din data de 20.09.2016, să se judece doar cauzele cu caracter urgent, respectiv, în materie civilă: ordinul de protecţie, ordonanţele preşedenţiale, suspendarea provizorie a executării silite, autorizări date tutore, delegarea autorităţii părinteşti, măsurile asigurătorii, asigurarea de dovezi, încuviinţarea executării silite, autorizarea intrării în încăperi, curatela, punerea sub interdicţie, stabilire pensie de întreţinere dacă a fost formulată pe cale principală şi cauzele privind înregistrarea şi evidenţa persoanelor juridice, celelalte cauze urmând a fi amânate.
Incheiere de sedinta din 17.10.2016În vederea administrării probatoriului, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 19.09.2016