B** S******* M****
PetentAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul executorul judecătoresc Stănescu Mihai, în dosarul de executare nr. 740/2016, privind pe creditorul Petre Florentina şi pe debitorul Petre Ionel. Încuviinţează executarea silită a obligaţiei de a achita suma de 2.220 lei, ce urmează a se efectua împotriva debitorului Petre Ionel, prin toate modalităţile prevăzute de lege, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 3600 din data de 25.10.2016, pronunţată de Judecătoria Târgovişte, în dosarul nr. 6662/315/2016. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.12.2016. „Noi, Preşedintele României, Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 3600 din data de 25.10.2016, pronunţată de Judecătoria Târgovişte, în dosarul nr. 6662/315/2016 pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii.”
Incheiere de executare silita 5879/2016 din 09.12.2016