Dosar 1099/102/2012 din 29.08.2016

iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1099/102/2012
Data dosar:
29.08.2016
Instanta:
Curtea de Apel Târgu Mureș
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Obiect:
iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.05.2017 la ora 8:30

    Complet: C2AP
  • Admis apel

    În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii – inculpaţi A*** T**** (cu datele personale) şi G****** A***** L******** (cu datele personale), împotriva sentinţei penale nr. 311 din 31 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul penal nr. 1099/102/2012. În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a din noul Cod de procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigarea a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Tg. Mureş, împotriva sentinţei penale nr. 311 din 31 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul penal nr. 1099/102/2012 şi în consecinţă: În baza art. 423 alin. 1 Cod procedură penală, desfiinţează parţial hotărârea atacată şi rejudecând cauza în limitele de mai jos: I. În temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului A*** T****, din infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. 1, 2 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal în infracţiunea de folosire cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect prevăzută de art. 272 alin. 1 din Legea 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal. În temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului A*** T****, din infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a, c din Legea nr. 656/2002 în infracţiunea de spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 23 lit. a, c din Legea nr. 656/2002 (în vigoare la momentul comiterii faptei) cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal. În temeiul art. 396 alin. 1, 2 Cod procedură penală raportat la art. 23 lit. a, c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal şi cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit a, c, alin. 2 raportat la art. 76 lit. b vechiul Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal condamnă inculpatul A*** T**** la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată. În temeiul art. 396 alin. 1, 2 Cod procedură penală raportat la art. 272 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal condamnă inculpatul A*** T**** la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect. În temeiul art. 66 vechiul Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a, b şi c vechiul Cod penal pe o durată de 2 ani, adică a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, ca pedeapsă complementară. În temeiul şi în condiţiile art. 71 alin. 2 vechiul Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a, b şi c vechiul Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În temeiul art. 396 alin. 1, 2 Cod procedură penală raportat la art. 25 vechiul Cod penal raportat la art. 290 alin. 1 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal şi a art. 5 Cod penal condamnă inculpatul A*** T**** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b vechiul Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite în cea mai grea de 2 ani închisoare, pedeapsă pe care o sporeşte cu 2 ani, în final inculpatul A*** T**** urmând să execute o pedeapsă de 4 ani închisoare. În temeiul art. 35 alin. 2 vechiul Cod penal raportat la art. 66 vechiul Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a, b şi c vechiul Cod penal pe o durată de 2 ani, adică a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, ca pedeapsă complementară. În temeiul şi în condiţiile art. 71 alin. 2 vechiul Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a, b şi c vechiul Cod penal, ca pedeapsă accesorie. Menţine dispoziţiile referitoare la: - condamnarea inculpatului A*** T**** pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 din legea nr. 39/2003; - schimbarea încadrării juridice şi condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în forma participaţiei improprii prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 31 alin. 2 vechiul Cod penal şi art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal; - aplicarea pedepselor accesorii; - deducerea reţinerii şi arestării. II. În temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului G****** A***** L********, din infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002 în infracţiunea de spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002 (în vigoare la momentul comiterii faptei) cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal. În temeiul art. 396 alin. 1, 2 Cod procedură penală raportat la art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal şi cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit a, c, alin. 2 raportat la art. 76 lit. b vechiul Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal condamnă inculpatul G****** A***** L******** la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată. În temeiul art. 396 alin. 1, 2 Cod procedură penală raportat la art. 290 alin. 1 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal şi a art. 5 Cod penal condamnă inculpatul G****** A***** L******** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b vechiul Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite în cea mai grea de 2 ani închisoare, pedeapsă pe care o sporeşte cu 1 an, în final inculpatul G****** A***** L******** urmând să execute o pedeapsă de 3 ani închisoare. Menţine dispoziţiile referitoare la: - condamnarea inculpatului G****** A***** L******** pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 din legea nr. 39/2003; - schimbarea încadrării juridice şi condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în forma participaţiei improprii prevăzută de art. 26 vechiul Cod penal raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 31 alin. 2 vechiul Cod penal şi art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal; - aplicarea pedepselor complementare; - aplicarea pedepselor accesorii; - deducerea reţinerii şi arestării. III. În temeiul art. 396 alin. 1, 2 Cod procedură penală raportat la art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, alin. 2 vechiul Cod penal raportat la art. 76 alin. 1lit. b vechiul Cod penal vechiul Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal condamnă inculpatul B*** P**** P** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În temeiul şi în condiţiile art. 71 alin. 2 vechiul Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal. În temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului B*** P**** P**, din infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002 în infracţiunea de spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002 (în vigoare la momentul comiterii faptei) cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal. În temeiul art. 396 alin. 1, 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală achită inculpatul B*** P**** P** cu privire la infracţiunea de spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002 (în vigoare la momentul comiterii faptei) cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal. În baza art. 81 alin. 1 vechiul Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 alin. 1 vechiul Cod penal şi alcătuit din durata pedepsei aplicate la care s-a adăugat intervalul de timp de 2 ani prevăzut de lege. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 vechiul Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Conform art. 71 alin. 5 vechiul Cod penal, constată suspendată executarea pedepsei accesorii. IV. În temeiul art. 396 alin. 1, 2 Cod procedură penală raportat la art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, alin. 2 vechiul Cod penal raportat la art. 76 alin. 1 lit. b vechiul Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal condamnă inculpatul Bokor Barna la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În temeiul şi în condiţiile art. 71 alin. 2 vechiul Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal. În temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului Bokor Barna, din infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002 în infracţiunea de spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002 (în vigoare la momentul comiterii faptei) cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal. În temeiul art. 396 alin. 1, 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală achită inculpatul Bokor Barna cu privire la infracţiunea de spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002 (în vigoare la momentul comiterii faptei) cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal. În baza art. 81 alin. 1 vechiul Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 alin. 1 vechiul Cod penal şi alcătuit din durata pedepsei aplicate la care s-a adăugat intervalul de timp de 2 ani prevăzut de lege. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 vechiul Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Conform art. 71 alin. 5 vechiul Cod penal, constată suspendată executarea pedepsei accesorii. V. Menţine soluţia de condamnare dispusă faţă de inculpatul B***** Z***** cu privire la comiterea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003. În temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului B***** Z*****, din infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002 în infracţiunea de spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002 (în vigoare la momentul comiterii faptei) cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal. În temeiul art. 396 alin. 1, 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală achită inculpatul B***** Z***** cu privire la infracţiunea de spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002 (în vigoare la momentul comiterii faptei) cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b vechiul Cod penal, contopeşte cele trei pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare, în privinţa cărora s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării, cu pedeapsa de 1 an închisoare inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, pedeapsă ce va fi sporită cu 6 luni, în final inculpatul B***** Z***** urmând să execute o pedeapsă de 2 ani închisoare. În baza art. 86 indice 5 alin. 2 vechiul Cod penal raportat la art. 861 vechiul Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 39/2013 a Judecătoriei Odorheiul Secuiesc (18 martie 2013). În temeiul art. 863 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: • Să se prezinte, periodic, potrivit datelor care se vor fixa, la Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş; • Să anunţe acest Serviciu, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; • Să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; • Să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Desemnează Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864, alin. 1 şi 2 Cod penal cu referire la art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Menţine dispoziţiile referitoare la: - anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 39/2013 pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc; - repunerea celor 3 pedepse în individualitatea lor; - aplicarea pedepselor accesorii; - deducerea reţinerii şi arestării. VI. În temeiul art. 396 alin. 1, 2 Cod procedură penală raportat la art. 290 alin. 1 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal şi a art. 5 Cod penal condamnă inculpatul Kiss Barna Csaba la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b vechiul Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite în cea mai grea de 2 ani închisoare, pedeapsă pe care o sporeşte cu 4 luni, în final inculpatul Kiss Barna Csaba urmând să execute o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare Menţine dispoziţiile referitoare la: - schimbarea încadrării juridice şi condamnarea inculpatului Kiss Barna Csaba pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în forma participaţiei improprii prevăzută de art. 26 vechiul Cod penal raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 31 alin. 2 vechiul Cod penal şi art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal; - aplicarea pedepselor complementare; - aplicarea pedepselor accesorii; VII. Menţine dispoziţiile referitoare la condamnarea SC Artex & Company SRL Ditrău. În baza art. 19, art. 397 Cod procedură penală, raportat la art. 998 şi urm. vechiul Cod civil, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita şi obligă pe inculpaţii A*** T**** şi SC”Artex&Company”SRL Ditrău, în solidar, la plata sumei de 541.104 lei despăgubiri civile din care suma de 171.346,86 lei reprezintă impozit pe profit, iar suma de 369.757,14 lei reprezintă TVA, în solidar şi cu inculpatul G****** A***** L******** până la concurenţa sumei de 341.749 lei, precum şi cu inculpatul Kiss Barna Csaba până la concurenţa sumei de 199.355 lei, sumă la care se adaugă şi majorările de întârziere în cuantum 172.036 lei. În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 19 Cod procedură penală cu aplicarea art. 998 Cod civil admite acţiunea exercitată de partea civilă SC Artex & Company SRL Ditrău şi obligă inculpatul A*** T**** să îi plătească suma de 896.277 lei cu titlu de despăgubiri civile. În temeiul art. 33 alin. 1 din Legea nr. 656/2002 dispune confiscarea specială a sumei de 713.527,2 lei de la inculpatul A*** T****. În temeiul art. 33 alin. 1 din Legea nr. 656/2002 dispune confiscarea specială a sumei de 79.280,8 lei de la inculpatul G****** A***** L********. Dispune anularea facturilor fiscale fictive şi a chitanţelor aferente acestora. Menţine toate dispoziţiile sentinţei atacate care nu contravin prezentei. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă apelanţii inculpaţi A*** T**** şi G****** A***** L******** să plătească în favoarea statului suma de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală rămân în sarcina statului celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigarea a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Tg. Mureş, în cuantum de 600 lei. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală contravaloarea onorariilor avocaţilor desemnaţi din oficiu în favoarea inculpaţilor rămân în sarcina statului şi se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei, în favoarea Baroului Mureş. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 31 mai 2017.

    Hotarare 289/2017 din 31.05.2017
  • Sedinta din data de 18.05.2017 la ora 8:30

    Complet: C2AP
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 31.05.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.05.2017
  • Sedinta din data de 03.05.2017 la ora 9:00

    Complet: C2AP
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 18 mai 2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.05.2017
  • Sedinta din data de 22.03.2017 la ora 9:15

    Complet: C2AP
  • Amână cauza

    Amână cauza la 3 mai 2017, ora 9,00, pentru citarea telefonică a martorului încuviinţat.

    Incheiere de sedinta din 22.03.2017
  • Sedinta din data de 22.02.2017 la ora 8:30

    Complet: C2AP
  • Amână cauza

    Amână cauza la 22 martie 2017, ora 9,15 pentru citarea martorului încuviinţat.

    Incheiere de sedinta din 22.02.2017
  • Sedinta din data de 25.01.2017 la ora 8:30

    Complet: C2AP
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 22 februarie 2017 pentru citarea inculpaţilor deţinuţi în penitenciar.

    Incheiere de sedinta din 25.01.2017
  • Sedinta din data de 07.12.2016 la ora 8:30

    Complet: C2AP
  • Amână cauza

    Pentru administrarea de probe.

    Incheiere de sedinta din 07.12.2016
  • Sedinta din data de 09.11.2016 la ora 8:30

    Complet: C2AP
  • Amână cauza

    Pentru pregatirea apărării.

    Incheiere de sedinta din 09.11.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD