M**** T**** M****
CercetatÎn baza art. 240 din Legea nr. 302/2004, admite sesizarea Ministerului Justiţiei – Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, la solicitarea autorităţilor germane privind punerea în executarea a sancţiunii pecuniare în cuantum de 113,50 euro, aplicate intimatului MTM. Dispune recunoaşterea deciziei de impunere a sancţiunii fiscale nr. 500.02067682.8 din data de 13.04.2016, definitivă la data de 07.05.2016 a Inspectoratului General de Poliţie Rheinpfalz, Germania. Schimbă cuantumul amenzii administrative în cuantum de 85 euro şi a cheltuielilor de procedură în cuantum de 28,50 euro în unitatea monetară a statului român, aplicând paritatea de schimb în vigoare la data pronunţării, intimatul având de plătit suma de 510,17 lei cu titlu de amendă adminsitrativă. Dispune comunicarea către Oficiul Federal de Justiţie al Republicii Federale Germania şi către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, a datei la care intimatul a depus recipisa de plată a amenzii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Târgovişte. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.01.2017.
Hotarare 14/2017 din 12.01.2017