U*** S*****
InculpatÎn temeiul art. 86 alin. 2 O.U.G. nr. 195/2002, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul U*** S*****, la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România (fapta din data de 12.01.2014). În baza art. 71 Cod penal din 1969 interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 293 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul U*** S***** la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea (fapta din data de 12.01.2014). În baza art. 71 Cod penal din 1969 interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 33 Cod penal din 1969, art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal din 1969 contopeşte cele două pedepse a câte 4 luni închisoare fiecare, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 luni închisoare. În baza art. 71 Cod penal din 1969 interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 Cod penal din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 4 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal din 1969. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal din 1969 cu privire la revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13.12.2016.
Hotarare 4346/2016 din 13.12.2016Amana pronuntarea la data de 13.12.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2016Stabileste termen pentru pronuntare la data de 29.11.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2016Admite cererea de amanare fimrulata de catre apărătorul inculpatului
Incheiere de sedinta din 27.10.2016Se va cita inculpatul cu mandat de aducere efectiva
Incheiere de sedinta din 29.09.2016