S**** C* C****
PetentAdmite cererea de liberare condiţionată formulată de Comisia de propuneri pentru liberare condiţionată privind pe condamnatul S.C.,deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 229/2014 a Judecătoriei Baia Mare, şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 236/2014 emis de Judecătoria Baia Mare. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în . Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104 Cod penal. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei care va fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei către av. Bude Larisa. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 05.01.2017.
Hotarare 16/2017 din 05.01.2017