G****** V****** f*****
InculpatG****** V*****
InculpatS* D** M** B*** S***** D*** A***
Parte civilăÎn baza art. 295 al.1 raportat la art. 308 C.pen., cu aplicarea art. 5C.pen. cu aplicarea art.396 al. 10C.pr.pen. condamnă pe inculpatul G****** V***** la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei din prezenta sentinţă. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Constată că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentinţă penală a fost săvârşită în termenul de încercare a pedepsei de 1 an închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 42/18.04.2012 definitivă prin nerecurare la 03.05.2012 a Judecătoriei Hârşova. În temeiul art. 15 al. 1 şi 2 din Legea 187/2012 raportat la art. 83C.pen. 1969, revocă suspendarea condiţionată a pedepsei de 1 an închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 42/18.04.2012 definitivă prin nerecurare la 03.05.2012 a Judecătoriei Hârşova, inculpatul urmând a executa alăturat acestei pedepse, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta sentinţă penală, în final inculpatulG****** V***** urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare,. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei din prezenta sentinţă. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Deduce din pedeapsa aplicată incului G****** V*****, durata reţinerii de la data de 11.04.2016 până la data de 12.04.2016. În temeiul art. 399 al. 1 C.pr.pen. menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul G****** V***** prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea nr. 2008/P/2013 din data de 12.04.2016. În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 23 al. 3 C.pr.pen., raportat la art. 1357 şi urm C. civ. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SC DI-MAR BENZ SRL şi obligă pe inculpatul G****** V*****la plata către acesta a sumei de 72.977 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunii. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpatul G****** V***** la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07.12.2016.
Hotarare 326/2016 din 07.12.2016Faţă de lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 09.11.2016