P******** D* P* L**** J********** F******
ApelantT**** M*****
Intimat InculpatAdmite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** F****** împotriva sentinţei penale nr. 134/20.01.2016 pronunţată de Judecătoria Focşani în dosarul nr. 11218/231/2015. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată , înlăturând dispoziţiile privind renunţarea la aplicarea pedepsei şi aplicarea unui avertisment inculpatului T**** M***** şi în rejudecare: Condamnă pe inculpatul T**** M***** la o pedeapsă cu amenda penală în cuantum de 2400 lei ( 160 zile – amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 15 lei) pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 61 alin.1 şi 4 lit. c Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă comisă la data de 14.07.2015). Atrage atenţia inculpatului T**** M***** asupra dispoziţiilor art. 63 Cod penal referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii , în caz de neexecutare, cu rea-credinţă , în tot sau în parte a pedepsei amenzii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.05.2016
Hotarare 538/2016 din 05.05.2016amână pronunţarea la data de 05.05.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.04.2016amână pronunţarea la data de 28.04.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.04.2016pentru lipsă apărare
Incheiere de sedinta din 29.03.2016