S*** A**
Parte civilăF****** J*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 1, 2,10 Cod de procedura penală, raportat la art. 233 Cod penal, condamna pe inculpatul F****** J*****, DP, fără antecedente penale, la pedeapsă principală de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. În temeiul art. 91 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale aplicate inculpatului, pe durata termenului de supraveghere de 4 ani de la rămânerea definitivă, stabilit conform art. 92 alin.1,2 Cod penal. În temeiul art 92 alin.3 Cod penal, raportat la art. 93 alin.1, alin.2 lit.d, alin. 3 Cod penal, obliga pe inculpat că, pe durata termenului de supraveghere stabilit, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere şi să execute următoarele obligaţii: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mureş, desemnat cu supravegherea sa, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei; să presteze o muncă neremunerata în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Primăriei mun Tirgu-Mures, sau Primăriei com Corunca. În temeiul art. 91 alin.4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului ca săvârşirea din nou a unei infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, nerespectarea măsurilor de supraveghere sau neexecutarea obligaţiilor impuse, inclusiv cele civile, pot atrage revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate şi executarea acesteia cu privare de libertate, în condiţiile legii. În temeiul art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului, durata reţinerii şi a arestării preventive a acestuia, din 30.08.2016, până la 03.11.2016 inclusiv. În temeiul art. 66 alin.1 lit.a,b Cod penal, aplica inculpatului alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă. În temeiul art.399 alin.1 Cod de procedura penală, menţine măsura preventiva a controlului judiciar, al inculpatului, în conţinutul în care a fost aplicat şi menţinut. În temeiul art. 397 Cod de procedura penală, raportat la art. 19 Cod de procedura penală, raportat la art. 1357 şi la art. 1381 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de persoana vătămată S*** A**, DP. În temeiul art. 23 alin.2 Cod de procedura penală, obliga pe inculpat la plata sumei de 1.500 lei, reprezentând contravaloarea bunului sustras de inculpat , către partea civilă S*** A**. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedura penală, obliga inculpatul la plata sumei totale de 220 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100 lei sunt aferenţi fazei de urmărire penală. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, se vor preleva probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă. Suma totală de 780 lei, reprezentând onorariile avocaţilor din oficiu, seva avansa din fondurile Ministerului de justiţie către Baroul Mureş Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 17.03.2017.
Hotarare 289/2017 din 17.03.2017Stabileşte termen de pronunţare pentru data de 17.03.2017
Incheiere de sedinta din 09.03.2017Încuviinţează cererea de e amânare formulată de inculpatului în vederea achitarea prejudiciului. Acordarea unui nou termen de judecată. Acordă termen în cunoştinţă inculpatului şi persoanei vătămate.
Incheiere de sedinta din 02.02.2017Încuviinţează cererea de e amânare formulată de apărătorul inculpatului în vederea pregătirii apărării. Acordarea unui nou termen de judecată. Acordă termen în cunoştinţă inculpatului şi persoanei vătămate. Stabileşte termen în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii controlului judiciar pentru data de 25.01.2017.
Incheiere de sedinta din 19.01.2017