O******* N****** C******** L* S***** S****** P******** T***
ReclamantF***** S*
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ON în contradictoriu cu pârâta F SA.Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj.Pronunţată în şedinţa publică din 4.07.2017.
Hotarare 1272/2017 din 04.07.2017soluţionarea cauzei este fixată pentru orele 11.30, în vederea soluţionării cererii de recuzare formulate de reclamant. În camera de consiliu, completul constituit din Preşedinte-IP şi grefier-DP, dispune : respinge cererea de recuzare şi aplică reclamantului o amendă de 500 lei.În şedinţă publică, dispune acordarea unui nou termen pentru formularea concluziilor pe fond, pentru data de 4.07.2017, orele 8.30.
Incheiere de sedinta din 20.06.2017Amână cauza pentru a da posibilitate reclamantului să studieze înscrisurile comunicate la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 16.06.2017Încuviinţează reclamantului O. N. cererile în probaţiune de la punctele 1.2 lit. a, b, c, f şi g din nota de probe depusă la dosar la 28.04.2017, în sensul că pune în vedere pârâtei să depună la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată următor, procesul verbal de verificare a procurilor speciale legalizat sub nr. 20/14.11.2016, registrul acţionarilor cuprinzând situaţia acţionarilor şi a participaţiilor acestora la data de referinţă şi la data A.G.O.A. din 16.11.2016, procurile speciale pentru reprezentare la vot reţinute în original de pârâtă, tabelele de prezenţă a acţionarilor la şedinţa A.G.O.A. din 16.11.2016 şi procesul verbal olograf de numărare a buletinelor de vot la scoaterea din urnă, cuprinzând persoanele care au participat la deschiderea urnei şi numărarea voturilor. Încuviinţează, în parte, reclamantului O. N. cererile în probaţiune de la punctele 1.2 lit. d şi e din nota de probe depusă la dosar la 28.04.2017, în sensul că pune în vedere pârâtei să depună la dosar, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată următor, o precizare privind împrejurarea dacă persoanele care au reprezentat acţionari la şedinţa A.G.O.A. din 16.11.2016 deţin sau au deţinut, sau nu, calitatea de funcţionari ai săi sau salariaţi ai săi, precum şi să depună la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, un buletin de vot dintre cele folosite efectiv la şedinţa A.G.O.A. din 16.11.2016, cu anonimizarea, prin acoperire, a căsuţelor de completat şi completate la exprimarea votului.Prorogă, parţial, soluţionarea cererii în probaţiune a reclamantului de la punctul 1.2 lit. e în ceea ce priveşte depunerea de către pârâtă la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, a tuturor buletinelor de vot folosite la şedinţa A.G.O.A. din 16.11.2016.Prorogă soluţionarea cererii în probaţiune a reclamantului de la punctul 2 din nota de probe depusă la dosar la 28.04.2017, privind proba cu expertiza contabilă. Amână soluţionarea cauzei pentru 16.06.2017, sala 249, ora 8, termen dat în cunoştinţa părţilor.Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.04.2017.
Hotararecameraconsiliu din 28.04.2017