L****** D****
ReclamantC****** L***** D* F*** F****** S*******
PârâtC****** J******** D* F*** F******
PârâtB***** I****
PârâtB***** V***** - d******
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta LUPSAIU DOINA în contradictoriu cu pârâţii B***** I****, BURCHI MILUTA, BURCHI GABRIELA, MOLDOVEANU ELENA CATI MIOARA, Comisia locală de fond funciar Săuceşti şi Comisia Judeţeană Bacău. Dispune modificarea titlului de proprietate nr. 125727/21.07.1993 emis în favoarea moştenitorilor defunctului Burchi Gh. Ion, respectiv B***** I****, Scriitoru Ana şi Burchi Vasile pentru suprafaţa de 2 ha şi 5.244 mp teren situat pe raza comunei Săuceşti, în sensul că se vor radia suprafaţa de 2500 m.p. teren păşune, situat în T 10, P 15 şi suprafaţa de 3.600 m.p. teren păşune, situat în T 11, P 41 şi se va înscrie suprafaţa de 6.100 mp teren arabil extravilan în T 47, P. 302/57 cu vecinii: N – drum de exploatare, la E – Moşt Miron Iancu, la S- drum exploatare şi la V- Rusu Gh. Ion, astfel cum a fost acesta identificat prin schiţa anexă la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expert Damian Valentin. Dispune plata onorariului către expertul Damian Valentin în cuantum de 600 lei achitat conform chitanţei nr. 4981031/1 din data de 14.02.2017. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac ce se depune la Judecătoria Bacău. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi, 28.09.2018.
Hotarare 5461/2018 din 28.09.2018Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 28.09.2018. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.09.2018Amana cauza la data de 18.09.2018, C.Funciar 35, pentru a se reveni cu adresa catre OCPI.
Incheiere de sedinta din 12.06.2018Amana cauza la data de 12.06.2018, C.Funciar 35, Sala 17, pentru a se emite adresa catre OCPI si catre Comisia Locala Saucesti.
Incheiere de sedinta din 15.05.2018Amână judecarea cauzei la data de 15.05.2018 Funciar 35, sala 17 ora 13.00 pentru a da posibilitate părţilor de a lua cunoştinţă de cuprinsul raportului de expertiză şi pentru a formula eventuale obiecţiuni.
Incheiere de sedinta din 17.04.2018În baza art. 411 alin 1 pct. 2 C.pr.civ., suspendă pentru lipsa păr?ilor procesul început de reclamanta L****** D**** în contradictoriu cu pârâta COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR COMUNA SĂUCEŞTI şi COMISIA JUDEŢEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, BURCHI MILUTA, BURCHI GABRIELA, MOLDOVEANU ELENA CATI MIOARA. Cu drept de recurs ce poate fi declarat cât timp durează suspendarea. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Bacău. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 20.02.2018.
Incheiere suspendare din 20.02.2018Amana cauza la data de 20.02.2018, ora 13.00, C.Funciar 35, pentru a se emite adresa catre expert.
Incheiere de sedinta din 16.01.2018Amana cauza la data de 16.01.2018, Funciar 35, ora 13.00, pentru a se emite adresa catre expert.
Incheiere de sedinta din 28.11.2017Amână cauza la data de 28.11.2017 in vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 17.10.2017Amână cauza la data de 17.10.2017 fata de cererea de inlocuire expert incuviintată.
Incheiere de sedinta din 12.09.2017Amână cauza la data de 12.09.2017, funciar 35, fata de lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 20.06.2017Amână cauza la data de 20.06.2017, funciar 35, fata de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 23.05.2017Amână cauza la data de 23.05.2017, ora 13, fata de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 18.04.2017Amână cauza la data de 18.04.2017, funciar 35, in vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 08.03.2017Amână cauza la data de 08.03.2017, ora 13,00, pentru consemnarea onorariului de expert
Incheiere de sedinta din 01.02.2017Pentru a se introduce în cauză moştenitorii lui Burchi Vasile ce vor fi citaţi, cu copie de pe acţiune, termen la 01.02.2017.
Incheiere de sedinta din 14.12.2016Amână cauza la data de 14.12.2016, C 35, pentru a da posibilitatea reclamantei să formuleze precizări.
Incheiere de sedinta din 09.11.2016