B .********** M**** V******* S*****
PetentS*** G*** S**
CreditorR******* S****** S**
DebitorAdmite cererea formulată de către BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC CHIZEC MARIA VICTORIA SILVIA, şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 1238/2016 al BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC CHIZEC MARIA VICTORIA SILVIA, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea SC SIDE GROUP SRL, împotriva debitoarei SC R******* S****** S**, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 5889/16.12.2015 pronunţată de Judecătoria Arad în dos. nr. 13227/55/2015. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiei de plată a sumei de 57,72 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, 1009,77 lei reprezentând debit principal, penalităţi de întârziere în valoare de 301,94 lei, precum şi penalităţi de întârziere calculate începând cu data de 26.10.2015 şi până la data plăţii efective a debitului principal, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă menţionată mai sus. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.07.2016.
Incheiere de executare silita 3609/2016 din 29.07.2016