S*** D************
InculpatÎn baza art. 226 Cod procedură penală rap. la art. 223 alin. 1 lit. a, d şi alin. 2 Cod procedură penală: Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. 528/P/2016 ca fiind întemeiată şi în consecinţă: -dispune arestarea preventivă a inculpatului S. D.-G., recidivist, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 Cod penal, art. 234 alin. 1 lit. a Cod penal, tentativă de omor calificat, în circumstanţele ultrajului asupra unui poliţist, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 189 alin. 1 lit. c Cod penal, combinat cu art. 257 alin. 1 şi 4 Cod penal, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 342 alin. 1 Cod penal, toate cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal şi art. 38 alin. 1 Cod penal, fapte pedepsite cu închisoare de 5 ani ori mai mare de 5 ani, pe durata a 30 de zile, începând cu data de 13 iulie 2016 şi până în data de 11 august 2016 (inclusiv). Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. Încunoştinţează despre măsura preventivă persoanele desemnate de inculpat. Acordă avocatului desemnat din oficiu av. C. C. E. 130 lei onorariu avocaţial din oficiu, sumă care se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 13.07.2016, ora 19,31.
Incheiere masuri preventive faza de UP 79/2016 din 13.07.2016