S* C******* D* A** T******************* S*
ReclamantA***** S****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S.C. Compania de Apă Târgovişte – Dâmboviţa S.A împotriva pârâtului A***** S****. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2519,86 lei, din care 1585,10 lei reprezintă debit principal iar suma de 934,76 lei reprezintă penalităţi de întârziere, potrivit facturilor emise în perioada 11.09.2014-30.11.2016. Dispune debranşarea pârâtului de la reţeaua de apă şi canalizare şi obligă pârâtul să permită accesul reprezentaţilor reclamantei în incinta proprietăţii sale, în vederea aducerii la îndeplinire a măsurii debranşării. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 201,39 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Târgovişte. Pronunţată în şedinţa publică din 23.06.2017.
Hotarare 2432/2017 din 23.06.2017În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 23.06.2017. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Calea de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.06.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.06.2017Amână cauza la data de 09.06.2017 pentru a se depune răspuns la solicitarea instanţei/îndeplinirea unor obligaţii.
Incheiere de sedinta din 07.04.2017