B*** E****** L****
Recurent ReclamantD******* G******* R******** A F********* P****** C*********** P*** A************ J******** A F********* P****** B***** P***** S******** F***** O******** M*******
Intimat PârâtRespinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant Biroul Notarului Public B*** E****** L**** în contradictoriu cu intimata-pârâta D.G.R.F.P. Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor împotriva sentinţei nr. 732/CA/26.04.2016 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care o menţine în totalitate. Fără cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.11.2017.
Hotarare 2468/2017 din 03.11.2017Pentru ca părţile să se pronunţe cu privire la excepţia inadmisiblităţii motivelor noi de recurs, precum şi cu privire la excepţia inadmisibilităţii probei cu expertiză, amână judecata cauzei la data de 03.11.2017.
Incheiere de sedinta din 08.09.2017Având în vedere lipsa părţilor la acest termen de judecată, văzând şi faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă, în temeiul art. 242 din vechiul Cod de procedură civilă, suspendă prezentul litigiu până la intervenţia părţii interesate.
Incheiere suspendare din 02.12.2016