M****** I*****
InculpatA******** C************ D* A****** " G********* Z********** B******* P*** R****** L**** S**** G******
InculpatN******* M********
InculpatP****** L*****
InculpatC****** D****
InculpatRespinge ca nefondate cererile şi excepţiile formulate de partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, inculpaţii M****** I***** şi C****** D****. În temeiul art. 342 Cod procedură penală raportat la art. 36 alin. 1 lit. c, art. 41 Cod procedură penală constată competenţa materială şi teritorială a Tribunalului Vaslui în soluţionarea prezentei cauze. În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 136/P/2010 al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Iaşi emis la data de 25.05.2016, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpaţii : 1. M****** I*****, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte incomplete care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele său, prev. de art.181 alin.l din Legea 78/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (patru acte materiale - 4 cereri aferente anilor 2007, 2008, 2009 şi 2010) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod Penal (două acte materiale) toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal si a art. 5 al. 1 C.pen. 2. Persoana juridică Asociaţia Crescătorilor de Animale "Gospodarul Zootehnist" Berezeni, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său, prev. de art.181 alin.l din legea 78/2000 republicată, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (4 acte materiale 4 cereri aferente anilor 2007, 2008, 2009 şi 2010) si a art. 5 al. 1 C.pen. 3. N******* M********, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care au avut ca rezultat obţinerea nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său, in formă continuată, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 181 al.l din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 al.l C.pen. si a art. 5 al.l C.pen. 4.P****** L*****, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său, in formă continuată, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 181 al.l din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 al.l C.pen. si a art. 5 al.l C.pen. 5. C****** D****, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său, in formă continuată, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 181 al.l din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 al.l C.pen. si a art. 5 al.l C.pen. 6. Paruschi Aurel, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său, prev. de art. 48 Cod penal raportat la art.181 alin.l din Legea 78/2000 republicată, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C Pen., toate cu aplicarea art. 5 al.l Cpen 7. Paruschi Nicolae, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său, prev. de art. 48 Cod penal raportat la art.181 alin.l din Legea 78/2000 republicată, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. Pen., toate cu aplicarea art. 5 al.l C penal Dispune începerea judecăţii urmând ca termenul de judecată să fie stabilit după data rămânerii definitive a prezentei încheieri În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariile apărătorilor din oficiu vor fi achitate din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, după cum urmează : - 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu Bantaş Ioan pentru inculpatul N******* M********, delegaţie 472/02.06.2016 - 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu Chiţimuş Mihaela pentru inculpatul C****** D****, delegaţie 474/02.06.2016 - 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu Butnariu Elena pentru inculpatul Prăjică Lazăr, delegaţie 473/02.06.2016 Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 19.08.2016.
Incheierefinalacamerapreliminara65/2016 din 19.08.2016Amână pronun?area la 19.08.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.08.2016faţă de lipsa de apărare a inculpatului M****** I*****, se amana cauza
Incheiere de sedinta din 01.08.2016